Omul poate sfida gravitaţia, dar nu şi groapa.
Cele două mari certitudini ale vieţii sunt păcatul şi moartea.
Chiar dacă trăiesc în grupuri, societăţi, mulţimi- împreună, oamenii mor unul câte unul.
Moartea nu acceptă, refuzuri.
Moartea nu acceptă mită.
Chiar din clipa când venim pe lume, începem să o părăsim -să ieşim din ea.
Nici chiar Papa nu ne poate acorda o amânare de la moarte.
A te gândi la moarte este cea mai mare dovadă de realism, căci moartea este singura certitudine a vieţii.
A fi familiar cu groapa, înseamnă prudenţă.
Am fost lut, suntem carne şi vom fi mâncare pentru viermi.
Moartea aşteaptă păcatul, la fel cum munca îşi aşteaptă răsplata.
Moartea nimiceşte totul, în afară de adevăr.
Toţi oamenii sunt egali în prezenţa morţii.
Moartea este comunistă - ne face egali pe toţi!
Aşa cum moartea te găseşte, eternitatea te pecetluieşte.
Moartea pecetluieşte caracterul şi faptele omului, pe veci.
Aşa cum îi găseşte în această lume, vor fi şi în următoarea.
Dacă nu mori cum trebuie de prima oară, nu poţi întoarce să mori mai bine, a doua oară.
Orice moarte este nefirească.
Moartea nu este un punct terminus, ci doar o joncţiune.
Întreaga viaţă, este o pregătire pentru moarte.
Filozofia care nu ne învaţă cum să stăpânim moartea, mai bine zis, cum s-o primim, nu merită doi bani.
Cel ce a trăit cum nu trebuie nu va şti cum să moară.
Doar cei ce l-au primit cu credinţă pe Hristos sunt gata să primească şi moartea cu demnitate.
Să nu fim oare mângâiaţi atunci când ne amintim că moartea nu este decât rechemarea noastră acasă dintr-un exil, în patria noastră cerească?
Putem fără a greşi, să afirmăm că acela care nu priveşte cu bucurie la ziua morţii lui şi la ziua învierii lui, nu a avansat deloc în credinţa Creştină -în şcoala lui Hristos.
Fie ca nădejdea pe care o ai a cerurilor, să stăpânească şi să învingă frica ta de moarte.
La urma urmei, de ce ţi-ar fi frică să mori, dacă speri să trăieşti prin moarte.
Moartea nu este neaşteptată pentru nici un sfânt; celui ce are tot timpul masa pregătită, venirea unui oaspete nu este o surpriză.
Toată viaţa este circumscrisă morţii, dar pentru credincios dincolo de acest cerc se găseşte o nelimitată sferă a vieţii.
Nu trebuie decât ca el să moară o dată pentru a ieşi din acest cerc şi a nu mai avea de-a face cu moartea.
Moartea este vestiarul o sală de aşteptare, un vestibul, unde ne îmbrăcăm cu nemurirea.
Isus a transformat moartea dintr-o cavernă înspăimântătoare, într-o punte ce duce la glorie.
