Eu sunt Domnul.Leviticul 19:1
-să vorbești despre aproapele tău când acesta nu este de față;
-să spui unei a treia persoane ceva ce nu ai vrea ca aproapele tău să audă;
-să povestești mai departe, chiar și un adevăr auzit, despre o persoană, dacă acea persoană ar căpăta o imagine rea în fața celui care a auzit povestea ta;
-să inventezi lucruri despre cineva doar ca să îi scoți un nume rău ;
O persoană care se îndeletnicește cu bârfa nici măcar nu va mai realiza că și-a făcut din bârfă un mod de viață.
Această persoană, fără un motiv anume, va încerca să își atragă cât mai mulți participanți la acest păcat.
De obicei te va aborda cu o replică de genul ”ai auzit....ai văzut...știi ce s-a întâmplat...”
Acești oameni iubesc să vorbească doar să se audă vorbind și nu contează despre cine și nici cu cine atâta timp cât bârfesc.
Acești oameni păcătuiesc și nici măcar nu au nici o satisfacție de pe urma acestui păcat.
Adică, dacă un om fură într-adevăr este un păcat grav dar cel care săvârșește păcatul are un fel de satisfacție de pe urma păcatului său, dar cel care bârfește nu își satisface vreo poftă de nestăpânit, ci pur și simplu refuză să se gândească la ceea ce face și nu își înfrânează limba.
În Iacov 1:26 scrie:
”Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.”
și în Iacov 3:5-6
”Tot aşa şi limba este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.”
Cei care umblă cu bârfe se numesc stăpâni ai bârfe a vorbirii negative, sau cei care stăpânesc ”arta bârfei”, iar acest lucru înseamnă că numele dat este însăși caracterul satanic(uzurpator), este însăși esența lor, să bârfească.
S-ar prea putea ca cei ce stăpânesc această ”artă a bârfei” să creadă că ei doar socializează, sau că spun câte o poveste nevinovată, dar în adevăr ei împrăștie otrava care ucide pe cel care este țintit de aceste ”povești nevinovate”.
Fiecare om are un prieten adică fiecare om care aude bârfa o va spune ”doar prietenului său de încredere”.
În scurt timp, bârfa va cuprinde pe toată lumea.
Se spune despre un om care bârfea tot timpul.
La o vreme i-a părut rău și a decis să se pocăiască.
A mers la un credincios și l-a întrebat ce să facă să fie iertat.
Credinciosul i-a spus să ia o pernă, să meargă în mijlocul satului să se urce in turnul bisericii și să împrăștie penele din pernă.
Omul a făcut acest lucru.
Când a sfârșit, a mers din nou la credincios și i-a spus că a făcut ce i s-a cerut.
Credinciosul s-a uitat la om și i-a zis ”acum du-te și strânge toate penele și fă perna la loc” omul a început să plângă și i-a spus că nu poate.
Tot așa este și cu vorbele noastre.
Cum omul nu a putut să strângă penele împrăștiate, nici noi nu mai putem să ne luăm vorbele înapoi, dar putem să fim mai atenți.
Dacă un om are o părere rea cu privire la un alt om, ar fi mai bine să se roage pentru acel om.
Dacă auzi pe cineva vorbind rău de tine, nu te supăra și nci nu te du mai departe să spui ce ”nedreptate” ți s-a făcut.
Eclesiastul spune în cap 7:21-22
” Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.”
Dacă tu nu ești cel care spune ”povestea” totuși stai și tolerezi bârfa și doar asculți, acest lucru e viclenie și omul se face părtaș păcatelor celui care spune bârfa.
Ioan încurajează: 1 Ioan 3:18
Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.
Dacă îți iubești aproapele ca și pe tine însuți nu doar că nu vei vorbi rău despre el dar nici nu vei îngădui să se spună nimic rău despre el.
Un om care vrea să umble în căile lui Dumnezeu, trebuie să se disciplineze nici să nu gândească rău de aproapele său.
Isus avea dreptate, din prisosul inimii vorbește gura, așa că încearcă să vezi binele în oameni.
Un om nu poate să acuze o nelegiuire în cineva, dacă nu are și el măcar o urmă a acelei nelegiuiri în el însuși.
Așa că eu pot să acuz în aproapele meu doar ceva ce eu însuși fac.
De aceea, mai bine să ne scoatem cu toții bârnele din ochi și apoi să mergem să scoatem paiul din ochiul aproapelui-
