Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă...

......." căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legământ cu ei(televizorul), îţi place legătura cu ei(televizorul), şi iei seama la semnul (telecomandei)lor." -Isaia57/8

Dintre mijloacele mass-media cel mai mare impact îl are televizorul. Ca aparat, televizorul este o invenţie a minţii omeneşti - care în sine nu este nocivã; însã modul în care el este folosit, cu precădere în ultimii unsprezece ani la noi şi în ultimii treizeci de ani în occident, l-a transformat în cea mai distructivã armã din lume - pentru suflet.

Televiziunea are o tendinţă tot mai acceleratã şi mai accentuatã de a nu mai îndeplini funcţia de divertisment, informaţie, culturã, etc., ci pe aceea de a forma un om nou, spălat de tot ce e bun. Televizorul are o lucrare "religioasã", o influenţã spiritualã de netăgăduit. El a reuşit ceea ce nu s-a mai realizat de la Turnul Babel - sã unească toatã omenirea în tot ceea ce nu este Dumnezeu. Atunci (la Turnul Babel) ca sã-i oprească de la rău, Dumnezeu a împărţit limbile, iar astăzi, prin televizor, de la un capăt al pământului la celãlalt o singurã limbã huleşte tot ceea ce este sfânt.

Televizorul alungã pentru totdeauna pe Dumnezeu din sufletul omului şi îl înlocuieşte cu toate pornirile diavoleşti. Televizorul nu strecoară în mod pervers în om o singurã patimã, ci toate patimile mari - sodomia, curvia, iubirea de aur şi de bani, setea de sânge, hula împotriva Duhului Sfânt, egoismul, setea de putere si de slavã deşartă, precum şi pe cele mai mici (care de fapt nu sunt deloc mici): lenea, judecarea aproapelui, nepăsarea, curiozitatea nefolositoare şi bolnăvicioasă. Telenovelele sunt specializate în amplificarea acestei ultime patimi.

Televizorul nu înghite numai indivizi, ci popoare întregi. Desigur, aparent, nu e mai păcătos un televizor decât un bordel, dar televizorul are totuşi o putere distructivã cu mult mai mare decât acesta, pentru cã în fiecare casã introduce un bordel, în care intrã cu uşurinţã toţi (părinţi şi copii) şi la orice orã.

Omul intrã în contact cu lumea prin cele cinci simţuri: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simţuri, vederea este cea prin care intrã cele mai multe imagini şi informaţii. Personalitatea omului, prin facultăţi ale ei precum sunt: cunoaşterea, înţelegerea, memoria, imaginaţia, este foarte dependentã de ceea ce primeşte prin acest simţ. Acesta este motivul pentru care nu ne prea ocupãm de radio, care nu are puterea de înrâurire a televizorului. Radioul se adresează auzului. Televizorul se adresează văzului, în primul rând, dar şi auzului. Este mai periculos decât ziarele. Acestea se adresează si ele văzului, dar imaginile sunt nemişcătoare - par moarte. Imaginile de la televizor sunt vii, mişcãtoare: de aici puterea lor.

Omul împătimit de televizor nu mai înţelege cã imaginile pe care acesta i le oferă le priveşte nu la rece, ci acestea intrã în viaţa lui interioarã, pe care o influenţeazã, o modelează după chipul lor (spune-mi cu cine te însoţeşti, ca sã-ţi spun cine eşti). În timp se produce o simbiozã între om şi televizor, o întovãrãşire în care însã primul este factorul pasiv, cel care primeşte orice, fãrã nici un discernământ. Omul devine pur şi simplu un material care se lasă, fãrã sã-şi dea seama, prelucrat în duhul tovarãşului sãu, care treptat îi devine chiar şi stăpân. Astfel televizorul devine de fapt adevăratul dumnezeu al omului, căruia i se închinã, îl ascultã, îi slujeşte, chiar dacã privitorul este creştin botezat în numele Sfintei Treimi. Dumnezeu cu adevărat este cel cu care ai o legãturã conştientã. Cei cărora li se pare cã exagerez sã facă o comparaţie între timpul pe care îl petrec în faţa micului ecran şi timpul pe care îl petrec în rugăciune, între interesul şi emoţia cu care primesc imagini cel mai adesea murdare, şi formalismul cu care fac o rugăciune, prea adesea nãlucitã de imagini pãtimaşe, demonice.

Este televizorul vinovat de toate relele din lume? Oare el le-a adus? Nu. Dar el amplificã la maxim răul în lume, îl rafinează, îl generalizează, îi dã o putere pe care acesta nu a mai avut-o până astăzi. Răul exista şi fãrã televizor, dar nu avea forţa şi întinderea pe care le are în prezent.

"Sunt oare numai rele la televizor?"

Sunt şi bune, dar atât de amestecate cu cele rele, încât nu mai sunt deci bune, în măsura în care, acceptând aceastã "amestecare rea", ajung, oarecum, sã le motiveze, sã le gireze. Acolo unde răul e amestecat cu binele nu mai este locul lui Dumnezeu, ci al diavolului. Atunci când a mâncat din pom Adam a cunoscut şi binele, şi rãul, dar a ajuns rob numai al răului. Un doctor ginecolog care face chiuretaje nu va scăpa de osânda lui Dumnezeu pentru cã a ajutat pe unele femei sã nască. Când pe aceeaşi conductã (ecranul televizorului) curge apã de izvor curatã şi mizeria dintr-un grajd de vite, cel care se adapă de acolo, ce gust va simţi: al apei sau al bălegarului? Comparaţia între televizor şi aceastã conductã pare durã, dar în privinţa filmelor pornografice şi a aşa-numitelor filme "sexy" este foarte elocventã şi exprimã realitatea.

Omule care te uiţi la televizor, trebuie sã ştii cã asimilezi tot ceea ce vezi acolo şi încet-încet vei ajunge şi sã fii ceea ce asimilezi!

Dacã într-o revistã de patru pagini toate sunt pline de articole creştine, dar jos, pe ultima paginã, se dã un număr de telefon al unei linii erotice, revista aceasta este anticreştinã. "Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Matei 6, 24).

"La televizor sunt şi lucruri bune, noi le despãrţim de cele rele".

Ca sã alegi trebuie un criteriu în funcţie de care sã te orientezi în privinţa binelui şi a răului. Adulţii (peste 40 de ani), care n-au crescut cu mizeriile de la televizor, s-ar putea sã aibă un criteriu în bunul lor simţ. Dar dacã nu sunt bine ancoraţi într-o viaţã religioasã, vor fi şi ei foarte îngăduitori în privinţa răului. Ce criteriu are însã generaţia tânăra (sub 50 de ani) care din copilărie s-a hrănit cu filme erotice, de groazã şi de incredibilã violenţã? Personalitatea adolescentului se va forma pe aceastã temelie spurcatã şi subredã. Rãul şi binele sunt amestecate în capul lui. El nu va apuca niciodată vârsta discernerii binelui de rău, pentru cã n-a trăit niciodată numai în bine. în lumea fizicã, pentru a vedea un obiect mai bine, trebuie sã te apropii de el. În lumea spiritualã, aceastã lege este valabilã numai în cazul virtuţilor. În ceea ce priveşte păcatul, nu-l poţi vedea decât dacã te distanţezi de el. Acesta este motivul pentru care Sfinţii îşi plâng păcatele şi se mărturisesc pãcãtoşi, iar homosexualii se mândresc cu patima lor, fac paradã şi cer drepturi.

Televizorul nu este un singur diavol, ci iadul întreg. Când a apărut televizorul marele stat major al iadului l-a primit ca pe cea mai plãcutã surprizã din istorie. Nu se aştepta ca însuşi omul sã-i procure invenţia cea mai potrivitã spre a-i dezvolta şi finaliza toate intenţiile sale infernale.

Televizorul este periculos nu numai pentru cã ne aratã rele, ci şi pentru cã ne învaţã sã facem foarte multe feluri de rele, oferind chiar vaste posibilitãţi de "înaltã calificare" în toate domeniile malefice

Dintre toate relele televizorului, douã sunt cele mai mari:

- desfrânarea

- calomnierea, judecarea şi dispreţuirea aproapelui, şi prin aceasta distrugerea psihologicã şi sufleteascã a oricărei persoane, ca şi compromiterea oricărei idei, intenţii sau instituţii benefice.

Cum intrã prin micul ecran desfrânarea în om?

Orice imagine care apare pe retinã este transmisã sufletului. Cele trei puteri ale sufletului (raţiune, sentiment, voinţã) sunt toate colorate potrivit imaginii primite. Imaginea "sexy" face raţiunea sã treacă încet prin etapele următoare: la început respinge ceea ce a vãzut, apoi acceptã imaginea şi, în cele din urmã, o primeşte căci bariera, împotrivirea raţiunii a fost doborâtã de patimã.

Simţirea, mai întâi se scârbeşte de mizeria moralã de acolo, apoi este indiferentã, iar la urmã doreşte sã facă întocmai ceea ce a vãzut.

Voinţa – nemaifiind condusã de raţiune şi întãritã de afectivitate, trece şi ea de la împotrivire la căutarea desfrânării. Aceastã trecere se face în timp, dacã omul vede mai multe filme şi secvenţe cu scene pornografice. Biruinţa pornografiei asupra psihicului este atât la nivel conştient, cât şi la nivel subconştient. în subsolurile fiinţei, în subconştient, videoteca pornograficã creează mişcãri care se ridicã în conştient şi constrânge pe om sã facă unele lucruri cu o putere (demonicã) pe care el nu o înţelege de unde provine şi căreia nu i se mai poate împotrivi. De exemplu, un tânăr care mai înainte pe când trecea pe lângă o tarabã cu cãrţi căuta romanele lui Sadoveanu sau poeziile lui Eminescu, astăzi caută manualele chinezeşti sau indiene de iniţiere în practicile, nu arareori perverse, sexuale. Privirea unei femei, care înainte nu îl tulbura, astăzi trezeşte în el dorinţe josnice. Aceastã schimbare se datorează acumulării pornografice din subconştientul sãu. Întreaga sa personalitate este astfel treptat pecetluitã cu "numărul fiarei" (Apoc. 15, 8).

Imaginaţia este terenul în care aceste influenţe se vãd cel mai clar. Filmele lucrează aici în douã moduri: unii tineri, văzând de ce sunt capabili "eroii" lor, capãtã complexe de inferioritate faţã de sexul opus, se vãd urâţi, incapabili de vitejii prea mari în domeniu, devin necomunicativi, închişi în sine, trişti şi recurg la "defulări" sexuale (onanie şi altele înrudite cu ea) în care n-au nevoie de partener. Alţii (bine îndoctrinaţi de filme) devin obsedaţi de desfrânare, incapabili de înfrânare şi cu manifestări sexuale care depãşesc în perversitate Sodoma si Gomora. Unii ca aceştia, dacã se căsătoresc, vor spurca patul conjugal şi vor aduce pe lume copii cu mari probleme psihofizice. Căsătoriile în care se fac păcatele sodomice nu rezistã în timp. Dacã acestea ar fi cazuri izolate, rãul n-ar fi aşa de mare. Din păcate, aceste perversiuni, pe care Dumnezeu le-a pedepsit în Sodoma şi Gomora cu foc din cer şi ploaie de pucioasã (a se vedea cartea Facerea, capitolul 19, din Sfânta Scripturã), s-au extins nespus de mult. Cine a contribuit cel mai mult la aceastã pierzătoare extindere? Televizorul, "educatorul" poporului nostru.

Iată cã treptat imaginea de la televizor devine viaţã. Treptat, imaginarul a reuşit batjocorirea şi schimonosirea realului. Ceea ce noi am prezentat schematic mai înainte (modul în care omul este invadat şi biruit de pornografie) ştiu şi conştientizeazã perfect regizorii acestor filme. Dovada faptului cã ştiu este însuşi rezultatul obţinut. Deci care este scopul acestor filme? Sã facă din fiecare cetãţean al împãrãţiei lui Dumnezeu (creştin botezat) un locuitor al Sodomei (aceasta este pecetea fiarei apocaliptice) - iar dacã va muri fãrã pocãinţã şi un viitor osândit în iad.

Dar oare de ce în primul rând desfrânare, si nu alte păcate?

Aceasta deoarece nimic nu-l desfigurează pe om sufleteşte atât de mult ca desfrânarea, nimic nu-l distruge mai repede şi mai ireversibil, nimic nu-l scârbeşte pe Dumnezeu la un om mai mult decât păcatul acesta. Oare de atâtea mii de ani, de când este omenirea, au avut nevoie oamenii sã fie educaţi sexual prin televizor pentru a se înmulţi? nicidecum. Scopul real al prezentei în fiecare film a imaginii desfrânării este de fapt cel cu totul contrar: distrugerea omenirii. Se ştie prea bine cã desfrânarea reduce de fapt natalitatea. În bordeluri, unde este cea mai intensã activitate sexualã, nu se naşte nici un copil. Mamã smeritã, grijulie şi iubitoare, şi amantã senzualã, rafinatã şi perversã sunt douã feluri de însuşiri ale femeii, care se exclud.

Iată numai un exemplu - din multe altele asemănătoare care s-ar putea da spre a arãta modul în care rafinează televizorul păcatul curviei. În urmã cu câteva zeci de ani filmele de dragoste, romantice, prezentau tineri care îşi mărturiseau sentimentele, dar în privinţa manifestărilor fizice totul se reducea la o privire caldã, la o strângere de mânã şi (sau) la o îmbrãţisare nevinovatã. Apoi au apărut săruturile din ce în ce mai lungi, mai "apetisante" şi mai dese. încet, încet au apărut femeile semiîmbrãcate, dezbrăcate şi scenele erotice din ce în ce mai "curajoase" şi mai variate. Astăzi existã o adevãratã artã şi industrie a pornografiei (extrem de bãnoasã). Rãul nu s-a oprit aici. După 1989 s-a îndesit la noi în ţarã folosirea cuvântului: "homosexual". Prima reacţie a fost cea de scârbã. La televizor, mai întâi totul s-a redus la nişte aluzii ironice (lumea râdea pe seama lor), dar mai apoi cenzura constiinţei, treptat a fost doborâtã. Apoi s-au îndesit filmele având ca personaje centrale homosexuali, au apărut spectacole "vesele", de divertisment şi interviuri cu ei. Care este mesajul acestor fãcãturi, care de care mai perfide şi mai imunde, care s-a încercat a ni se inocula? Acela cã, de fapt şi de drept (?!) şi ei sunt oameni ca şi noi, obişnuiţi, ba chiar cu unele calitãţi deosebite - fiind invocate chiar nume de personalitãţi artistice, literare etc. -, iar pornirile lor sexuale nu sunt nici păcate, nici manifestări patologice, ci alternative "cumsecade" la manifestările heterosexuale. Iată cum s-a escaladat astfel o altã culme îngrozitoare a răului.

Ni se sugerează cã ceea ce face majoritatea este bine (spiritul de turmã), şi astfel înaintarea în rău îşi continuã acţiunea îndobitocitoare, deşi a ajuns deja foarte departe. Au început sã apară (deocamdată sporadic) şi secvenţe cu aluzii la păcatul zoofiliei, al desfrânării cu animale: "Va veni vremea ca oamenii sã înnebunească şi când vor vedea pe cineva cã nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i cã el este nebun, pentru cã nu este asemenea lor".

Nimeni nu poate sã ajungă într-o singurã zi un mare păcătos. Diavolul ştie lucrul acesta şi acţioneazã în consecinţã: dãrâmã treptat toate puterile bune ale sufletului şi ridicã în locul lor templul sãu. "Împãrãţia lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru" spune Mântuitorul. Tot acolo vrea şi cel rãu sã îşi zidească întunecata sa împărăţie.

Legislaţia, câtã vreme a rămas supusã legilor divine, a fost categoricã în privinţa acestui păcat: pedeapsa cu moartea, în Vechiul Testament; apoi, închisoarea. Acum, practica homosexualã nu mai este pedepsitã de lege. Rãul însã nu se opreşte nici aici, pentru cã mai sunt bariere care trebuie sã cadã. Homosexualii vor sã înfieze copii (vã daţi seama la ce va fi supus un copil care are părinţi doi bărbaţi), vor sã se cãsãtoreascã în bisericã, vor sã fie hirotoniţi preoţi, vor legiferarea pedofiliei. Sunt o minoritate care cere drepturi care sã-i permită sã ajungă majoritate, pentru ca sã poată atunci sã impună noi legi, nelegiuite. în Sodoma şi Gomora Dumnezeu a coborât foc din cer pentru cã locuitorii acestor cetăţi (bogate) nu numai cã făceau acest păcat, ci îi forţau pe toţi cei ce veneau acolo sã sãvârşeascã şi ei răutatea.

Cum se poate distruge o persoanã nevinovatã prin televizor.

Emisiunile calomniatoare, mincinoase, nu pot fi verificate de publicul larg. Însã aceste emisiuni creează atitudini ostile fatã de persoana vizatã. Chiar dacã după zece astfel de emisiuni mincinoase va apărea o emisiune care restabileşte adevărul, totuşi sãmânţa răului a fost aruncatã. Omul acela, înconjurat de neîncredere, suspiciune şi duşmănie din partea celorlalţi, începe sã-şi piardă echilibrul lăuntric chiar dacã este nevinovat. Minciunile spuse despre el, acuzaţiile de care nu se poate apăra si sentimentul neputinţei îl dãrâmã lăuntric. Nu numai oameni, dar si idei si instituţii pot fi distruse prin aceastã metodã. Iată ce forţã au la îndemânã cei care conduc televiziunea în România şi în lume.

Cine amendează un ziar sau un post de televiziune pentru calomnierea şi umilirea unei persoane? Cine dã certificat de corectitudine oamenilor care lucrează în massmedia?

Desenele animate - nevinovate numai în aparenţã, au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului. Creează viciul privirii necontenite la televizor. Acum se uitã la desene animate, iar după 12-14 ani la filme de "acţiune", de război, la filme pornografice, "sexy", de extremã violenţã şi de groazã. În afarã de aceasta, desenele animate de astăzi umblã tot mai vădit la modelarea unei concepţii false a copilului despre Dumnezeu şi lume. în unele desene animate, eroul principal, "demonicã", este un personaj pus pe pozne şi, chiar dacã are corniţe, este prezentat astfel încât sã devină cât mai simpatic. Potrivit învãţãturii creştine însã, demonul - chiar mic dacã este ("demonicã") - nu este decât tot un lucrător viclean al rãutãţii şi împreunã colaborator cu fraţii săi încornoraţi mai mari, în urzirea de planuri meşteşugite spre pierderea neamului omenesc.

Roboţii cu ochi roşii şi aripi (draci moderni) care se războiesc între ei şi ucid cu aberantã cruzime, inoculează copiilor setea de violenţã. Imaginile desenelor animate care se mişcã cu repeziciune zăpăcesc mintea copilului, îl fac şi pe el sã fie sucit, sã n-aibă astâmpăr, îi răpesc dorinţa de învãţãturã. Violenţa desenelor animate trece în realitate. în Rusia sunt astăzi 100 000 de copii asociaţi în grupări ucigaşe. La noi, în România, crimele îngrozitoare sãvârşite de unii copii i-au făcut pe responsabilii de la Televiziune sã însemneze, prin buline, cercuri, triunghiuri şi pătrate colorate, filmele nocive pentru copii. Dar aceasta este oare de ajuns spre a opri vizionarea acestor filme de către copii, ai căror părinţi sunt ei înşişi în gravã confuzie moralã, iar celor care dau pe post asemenea producţii cinematografice ucigătoare de suflete le vor fi de ajuns bulinele si celelalte semne spre a se apăra la dreapta şi înfricoşata Judecatã a lui Hristos?

Trei exemple spre a arãta cum trece imaginea micului ecran în realitate

1. În urmã cu câţiva ani a apărut la noi în ţarã o casetã video intitulatã "Sirenele - satanismul în muzica rock". Autorul acestei casete, grec de origine, fost cântâreţ rock, mãrturiseşte cã filosofia de viaţã şi-a format-o pe când era copil, din filmele stiinţifico-fantastice, care l-au fascinat. Din aceste filme ("Războiul stelelor" şi altele) a tras concluzia cã universul este condus de douã forţe impersonale, a binelui şi a răului, care se aflã într-un neîncetat conflict, iar valorile supreme sunt puterea, orgoliul şi gloria. Autorul acestei casete video face parte dintre putinii înşelaţi care s-au întors la adevăr. Însã câţi tineri, care în copilărie s-au "hrănit" cu "Războiul stelelor", n-au murit fãrã sã ştie cã Dumnezeu este unul singur şi preţuieşte mai mult iubirea decât ura, smerenia decât mândria, iertarea decât răzbunarea!

2. Filmele stiinţifico-fantastice au răspândit în omenire o nouã credinţã: aceea în existenţa extratereştrilor. Nimeni astăzi nu se mai îndoieşte de existenţa lor. Un ieromonah ortodox din America, Părintele Serafim Rose, aratã în cartea sa "Ortodoxia şi religia viitorului" cã apariţiile extraterestre sunt de fapt experienţe mediumistice de naturã demonicã. Un fel de şedinţe de spiritism în care pământenii intrã în contact cu duhurile răutăţii, pentru care nu este nici o greutate sã ia chipul "cetãţenilor" unor alte civilizaţii.

3. Existã astăzi în lume aproximativ 1500 de "vampiri" (cei mai mulţi în America) - oameni ce dorm în coşciuge, beau sânge, etc. Toţi aceşti "vampiri" sunt copiii care odinioară au vizionat filmele de groazã având ca "eroi" astfel de personaje. Închipuirea lor a fost atât de marcatã, încât le-a deformat total imaginea asupra realitãţii propriei lor persoane. În loc sã se considere şi sã trăiască precum oamenii, ei au ajuns sã se considere şi sã trăiască efectiv ca "vampiri".

Vrăjitoarele, al căror meştesug este osândit şi ameninţat cu grele urgii dumnezeieşti în toate paginile Sfintei Scripturi, astăzi îşi demonstrează abilitãţile pe micul ecran, dau interviuri, îşi fac reclamã şi îşi dau adresele. În zilele noastre oamenii nu se mai tem de Dumnezeu, ci de vrăji, nu îi mai cer ajutorul Lui, ci vrăjitoarelor, iar astrologia este nelipsitã din programele TV, sub forma, de rătăcire şi înşelare, a citirii zodiilor, atât de vehement condamnate de Sfânta Scripturã.

Jocurile de noroc n-ar putea îmbogãţi atât de repede pe unii, putini, dar vicleni, pe seama altora, mulţi dar creduli, dacã n-ar fi televizorul. Naivul telespectator văzând premiile colosale vânturate pe micul ecran se şi vede câştigãtorul unuia dintre ele. El nu ştie cã adevãraţii câştigãtori sunt - matematic - cei ce organizează jocurile. Puţinii premiaţi culeg firimiturile, iar cei mai mulţi rămân cu iluziile spulberate.

Invazia publicitãţii

În vinderea unui produs, pe piaţã, un rol important îl are reclama. Atunci când un film serial are succes la public, produsele cărora li se face reclama în timpul lui sunt mai bine vândute, aşa încât omul care iubeşte un film serial "înghite" fãrã sã vrea pe lângă acesta şi produsul căruia i se face reclamã. Ce este rãu în aceasta? Rãul este cã televizorul devine astfel, dintr-un mijloc de aşa-zis divertisment, stăpânul întregii noastre vieţi, care ne porunceşte cum sã ne îmbrăcam, ce sã mâncãm, cum sã vorbim, cum sã gândim .

O firmã americanã care comercializa cafea şi-a sporit cu mult vânzările în urma apariţiei la televiziune a unui serial a cărui acţiune se învârtea în jurul unei ceşti de cafea. Personajele principale ale acestui serial, un tânăr şi o tânãrã, au o pasiune comunã: marca de cafea comercializatã de acea firmã americanã. Pe măsura ce americanii îndrăgeau personajele acestui film le creştea şi apetitul pentru cafeaua cu pricina.

Este uimitoare răbdarea prosteascã de care dau dovadã unii oameni care, pe lângă un film de 45 de minute, înghit şi 15 minute de publicitate.

Americanizarea. Majoritatea covârşitoare a filmelor fiind americane, dau iluzia răspândirii stilului de viaţã american, străin felului nostru de a fi. Prin aceste filme se realizează de fapt o colonizare ideologicã de la distanţã, o înrobire a mentalitãţii şi a sensibilităţii creştine a unui întreg popor. Chiar dacã cea mai mare parte a americanilor sunt creştini neoprotestanţi, trebuie spus cã aceste filme n-au în ele nici un fel de nuanţã creştinã. Sunt pur şi simplu păgâne şi anticreştine. Occidentul, pe care l-au invadat mai demult, deja s-a debarasat de ele, fiind suprasaturat de neruşinarea lor, eliminându-le metodic, sistematic şi rapid.

Ştirile, care - chipurile - ar trebui sã fie emisiuni mai serioase, s-au pervertit şi ele. Violenţele, uciderile între rude, morţi terifiante, incesturi, violuri umplu astăzi mai tot spaţiul lor. Oare ce fel de informaţie poate fi aceasta, cã în cutare sat un om beat a venit acasă, a luat toporul şi l-a omorât pe tatăl sãu? Sau altele de acest gen. Aceste "ştiri" reprezentau înainte subiectul de discuţie şi de bârfã al babelor de pe la sate şi al celor lipsiţi de orice orizont spiritual şi intelectual, iar astăzi se transmit la ore de maximã audienţã, de oameni şcoliţi special pentru o asemenea activitate. Pe de altã parte zvonurile ("în ziua cutare va fi un cutremur devastator", "iarna aceasta va fi polarã" etc.) terorizează, streseazã pe bieţii oameni care doresc sã afle ultimele noutãţi. Televizorul devine astfel un puternic factor de stres.

Ne cultivãm prin televizor? Nimeni nu ajunge om de culturã pierzând timpul în faţa micului ecran, ci citind cãrţi, tocindu-şi coatele. Televizorul caută cu insucces sã se substituie actului de culturã; dimpotrivă, s-a observat cã interesul pentru carte dispare la copiii ce-şi petrec timpul în faţa televizorului.

Cronofagia. Chiar emisiunile aparent nevinovate (meciurile de fotbal, întrecerile sportive) au un aspect negativ: pierderea timpului. Fiecare clipã a vieţii omului are o valoare infinită. În timp omul câştigã sau pierde veşnicia. Cumplite sunt, în inconştienţă şi iresponsabilitatea lor, expresiile: "îmi pierd timpul cu... Mi-am omorât timpul cu...".

Copiii mei nu se uitã la prostii. Aşa zic şi cred pãrinţii care nu ştiu ce programe vizionează copiii în absenţa lor, sau chiar în prezenţa lor, atunci când "bătrânii" dorm. Unii copii şi adolescenţi ţin telecomanda în mânã şi filmul erotic se transformã într-o secundã, printr-o simplã apăsare de buton, într-un nevinovat film documentar.

Cântecele. în marea lor majoritate sunt indecente, spurcate, aruncã în aer bunul simţ, pudoarea, prin mesaje pornografice, îndemnuri la violenţã şi anarhie şi refrenuri ce se lipesc imediat de mintea tânărului. Sunt posturi de radio şi televiziune care de dimineaţa până noaptea nu transmit decât asemenea soiuri de muzicã, prin care se demonizeazã mai ales mintea tinerilor (viitorii adulţi). Cu umoru-i inegalabil, în "Jurnalul fericirii". Ca şi filmele, şi cântecele, fiind în cea mai mare parte americane, produc o americanizare a poporului român şi a lumii întregi. Tinerii şi tinerele de pe stradã aratã prin hainele lor cum sunt echipate starurile muzicii de astăzi.

Cele spuse în aceste rânduri vor părea unora exagerate, unilaterale sau chiar absurde, dar în realitate rãul care vine prin micul - aşa cum este alintat el în prezent ecran este cu mult mai mare şi mai greu de evaluat. Însã fiind de naturã spiritualã nu se vede nici cu luneta, nici cu microscopul şi nici nu poate fi cântărit cu cântarul. Care este poziţia creştinã fatã de televizor?

Creştinul care îşi trãieşte cu seriozitate fãgãduinţele botezului ("Mã lepăd de satana si de toţi slujitorii lui si de toate lucrurile lui si de toatã trufia lui si mã alipesc cu Hristos") va elimina cu desãvârşire din casa lui şi din viaţa lui acest lucru necreştinesc. Mai ales acolo unde sunt şi copii, nu existã altã soluţie.

Aşa cum spune un bun creştin biblia, postul şi rugăciunea sunt televizorul creştinului. Cei care vor un adevărat "divertisment", îl pot afla curat, folositor şi ziditor în "Rugăciuni „. Cei care vor mai mult decât aceste "emisiuni" sã deschidă biblia între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaşte "senzaţii tari" duhovniceşti şi vor avea negreşit trăiri cereşti, vor înţelege şi experimenta cât este de adevărat cuvântul care spune: "Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea".

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos,

pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

2 Corinteni 5:10