luni, 14 septembrie 2009

Adevărat este cuvîntul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,şi ne învaţă s’o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,aşteptînd fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mîntuitor Isus Hristos. Oridecate ori am citit Biblia, am vazut un Dumnezeu plin de har si de indurare. Plin de dragoste. harul este sa ne vedem ca Iov: Doamne, “mi-e scarba de mine si ma pocaiesc in tarana si cenusa”. Am har atunci cand ma pocaiesc, nu cand imi justific pacatele !!Daca nu se tine cont de faptul ca Dumnezeu este in primul rand un “foc mistuitor”, si abia apoi dragoste deplina si desavarsita, atunci se ajunge la astfel de comportamente absolut aberante. Nu putem pacatui mereu ca sa se inmulteasca harul, nici nu putem calca in picioare harul lui Dumnezeu. “Caci daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti” (Evrei 10).Inteleg si pozitia celor care sustin “harul salbatic” – este o revolta surda fatza de ipocrizia si fariseismul din unele biserici, de constrangerile religioase aberante, care nu au legatura cu Biblia si fatza de schizofrenia (schizofrenie = rupere, o lume proprie, rupta de realitate) unora.Nu poti vorbi despre harul lui Dumnezeu fara sa vorbesti despre Apocalipsa, despre finalul acestei lumi. Iar acest final nu este ABSOLUT deloc infasurat intr-un nimb roz, glorios si luminos, ci este dezastru, este RAZBUNAREA singelui martirilor, sunt catastrofe, razboi cu fiara, invinsi si INVINGATORI. Cristos va invinge !! Dar, ca sa invinga Cristos, trebuie sa aiba PE CINE SA INVINGA !! Ca doar n-o sa lupte de Unul singur, din moment ce toata lumea a beneficiat de har, cum ar crede unii ! Ci vor fi unii carora LI S-A OFERIT HARUL, dar l-au refuzat. Aceia vor ajunge in iad!!Da, da!! Pur si simplu in iad, in caz ca unii nu prea mai cred ca exista iad. “Pai ce, tu ai arunca macar o pisica in foc? Nu o arunci, ca ai mila, la fel nici Dumnezeu nu arunca pe nimeni in iad”, zic altii, dar nu-si dau seama ca gresesc profund.De fapt toti cei care sunt de partea Satanei vor ajunge in focul cel vesnic, impreuna cu cel pe care l-au slujit. Se duc singuri, fara sa-i arunce Dumnezeu sau altcineva. Sa nu ne imbatam cu apa rece. Sa nu ne inselam singuri – este adevarat ca Dumnezeu ofera har oricui, DAR !! Dumnezeu nu se lasa batjocorit !! Harul fara POCAINTA, NU EXISTA !!Petru spune: “Ajunge, in adevar, ca in trecut ati facut voia Neamurilor, si ati trait in desfrinari, in pofte, in betii, în ospete, in chefuri si in slujiri idolesti neingaduite.”Doamne, Iti multumim ca suntem mantuiti prin har, prin credinta, si aceasta nu vine de la noi, ci este darul tau. Nu suntem mantuiti prin fapte. Dar Iti multumim ca TOT TU ne ceri si ne ajuti sa facem fapte VREDNICE DE MANTUIREA NOASTRA, ne ajuti sa traim “frumos, ca in timpul zilei”.Cand usa harului se va incuia, atunci va veni judecata viitoare. Atunci “Imparatii pamantului, domnitorii, capitanii ostilor, cei bogati si cei puternici, toti robii si toti oamenii slobozi s-au ascuns in pesteri si in stancile muntilor. Si ziceau muntilor si stancilor: ‘Cadeti peste noi si acoperiti-ne de Fatza Celui ce sade pe scaunul de domnie si de mania Mielului; caci a venit ziua cea mare a maniei Lui, si cine poate sta in picioare?” (Apocalipsa 7).