Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta
M-am trezit privind spre varfuri-
Nalte si pe munti, pe creste.
Si-am crezut ca tot urcusul
Lin si fara truda este.
Cantece de pasarele
Ascultam, mereu urcand
Si izvoare mititele
Murmurand un cantec bland.
Am, tot mers, voios si dur
Si credeam c-asa-i mereu
dar nu pricepeam ca-n brate
Eu urcam, la tatal meu!
Eu priveam doar inspre zare
,Urmaream norii pe cer
Nu stiam ca toata truda Drumului,
o duce el.
Si urcand, din stanca-n stanca
Plin de ravna, fericit
Dupa multa vreme inca,
In sfarsit, am obosit
Si mi-a zis: acum e vremea
Sa mergi si tu singur
Mergi usor, nu te mai teme
Si de mana prinde-ma!
Si-mi era si-atunci tot bine
Si usoara-mi era calea
Am sa merg pe langa tine
Mi-a zis,"sa nu pierzi cararea
Iar secretul-tine-l minte:
E sa nu privesti in jos,
Ci spre creste inainte
Si spre cerul luminos,
Iar piciorul ti-l aseaza
Doar in loc solid si tare,
Ai curaj, mereu vegheaza
Intareste-te pe cale!
Nu te bizui pe tine
Si nu te mandri pe cale
Fiindca ades si nevegherea
In prapastii te pravale
Si-am continuat urcatul,
Insa, cand mi-era mai greu,
Ori cand mi-auzea oftatul,
M-ajuta tot Tatal meu. ..
Am ajuns intr-o padure
Si-am facut un mic popas.
Tot culegand flori si mure,
Mai in urma am ramas.
Lang-al izvorului murmur
Se-odihnea alt calator;
"Luati-ma cu voi,
sunt singur
Si nu pot urca usor!"
El venise pe-alta cale
Singur, zgariat de spini;
Alungat fusese-n vale
Un strain, printre straini.
Calea noastra-i paru lina,
Drumu-ngust, dar mai curat.
"Daca vrea, lasa-l sa vina
"Zise Tata.Si-am plecat
. Am pornit deci impreuna
Primind binecuvantari;
Tata ne tinea de mana
Si urcam, privind spre zari.
Dar ne-a spus soptit odata
:"Eu n-am sa mai fiu cu voi.
Chiar de-o fi greu, niciodata
Nu va-ntoarceti inapoi!"
Si doar a rostit cuvantul
Si a si plecat, pe loc;
Ca pe Ilie, proorocul
L-a rapit un car de foc!
"Mai ramai o clipa,
Tata!
Singuri nu vreau sa pornim
.Dar,au disparut de-odata
Mergand spre Ierusalim
Carul si cu caii lui
Doar mantaua ne-a ramas.
"S-o pastrati,e-a Domnului!...
Ne-a mai spus, cu-n ultim glas.
"S-o pastrati alba mereu!
Ca-i haina neprihanirii
Si ne-a dat-o Fiul Sau
Garantie-a mantuirii."
Si s-a dus...
Poiana-aceea...
A ramas de-atunci pustie,
Arsa, fara flori si apa...
Am pornit cu greutate,
Trist si incetisor.
Trebuie, pe cat se poate
Sa dau mana de-ajutor
Acelui de langa mine
Cu care-acum urc spre casa
-Jos, prapastia se deschide
Mai adanca, mai hidoasa!
"Hai, paseste fara frica!
"Spun si eu, cum mi s-a spus
."Si privirea ti-o ridica
Doar spre inaltime, sus!
" Insa el, din neveghere,
A privit in jos cu dor,
A alunecat pe cale
Si vai! si-a rupt un picior!
"Au! Ma doare...
Stai opreste!
Si mai bine ...
M-as intoarce jos, in vale,
Nu mai pot sa merg cu tine!"
S-a deschis si-o rana veche
Care nu se vindecase
E mai rea decat fractura
Ce-n cadere-o capatase!
Doamne, ce sa fac acuma?
Nu vreau sa ma-ntorc din drum!
Ceru-i negru tot, furtuna
Urla neimblanzita-acum.
Intunericul coboara
Valuri-valuri peste noi,
Cativa corbi ne dau tarcoale
Sa ne sfasie, jos in vai.
Stropii mari si grei, de ploaie
Cad in ropot pe pamant;
Arborii se frang, se-ndoaie
Sub rafalele de vant.
Fiecare pas ce-l facem
E-un efort ne-asemuit.
"Orice-ar fi, sa nu ne-ntoarcem
"Este sfatul ce-am primit.
Dar nu mai avem putere...
Pana sus, o fi mult inca?
Si ranitul, de durere,
Tremura pe-un colt de stanca
. Ce sa fac acuma oare?
A...mantaua...
Voi putea
Sa inving furtuna mare
Si sa-l infasor in ea?
Cu sfiala scot mantia,
O desfac, il invelesc
Si-un fulger tasnind scanteia
Ma ajuta sa zaresc
Scris pe ea un S.O.S.:
"In caz de orice pericol
Cat puteti de repede
Folositi acest semnal: I
n ziua de grea durere
Cheama-ma si voi veni
Iti voi da si izbavire,
Iar tu ma vei proslavi."
Si cu slove mari, divine,
Mai departe-asa scria
:"Cei truditi, veniti la Mine
Si odihna va voi da!"
Si-am vazut si semnatura:
"Salvatorul tau, Isus.
Faceti semne cu mantaua
Alba, catre varfuri sus
Si chemati-ma pe nume,
Caci Eu vin, neintarziat"....
Am strigat deci inspre culme
Si mantaua-am fluturat.
Pana sa-mi aud ecoul
Strigatului disperat,
m simtit in jur fiorul
Dragostei, si-am lesinat;
Doar in sufletu-mi, o ruga
Nerostita, suspina:
O, Isuse, vin degraba,
Numai Tu ne poti salva! ...
.M-am trezit ca dintr-un vis;
Unde-oi fi acuma oare?C
ineva duios mi-a zis
:"Ai credinta si rabdare!
" Oare ce s-a intamplat?
Strigam...si-apoi nu mai stiu...
Cineva m-a mangaiat
Si-n pace mi-a zis sa fiu
. Pana sa-mi intorc privirea
Dincotro venise glasul
, S-a indepartat Iubirea,
Se mai auzea doar pasul
Ce calca usor si bland.
Nu mai era nici furtuna,
Si nici ploaie si nici vant.
Le oprise-o mana buna...
Da, era aceeasi mana
Ce cu drag ne ridicase,
Ne salvase din furtuna
Si pe-asin la El ne luase
. Pe cararile iertarii
Ne-adusese la cabana
Si-n odaile iubirii
Ne-a dat ajutor si hrana.
Cobora doar o lumina
Dinspre varful brazilor aducand pace deplina
Peste sufletele lor,
Ale celor doi pribegi
Ce eram eu si ranitul
, Obositi ca doi mosnegi.
Oh! Ranitul
Strig si plansul
Vru sa ma cuprinda iar
.O, dar binefacatorul,
I n neasemuitu-i har
L-atinsese si pe dansul.
Il zaresc;se odihneste
Invelit cu o manta.
Alba si curata este.
A, e chiar mantaua Sa!
Eu credeam c-a ramas uda
Si murdara, sfasiata,
Ori pierduta prin furtuna ,
Insa o avem si iata
Ca Mantuitorul bun
Ne-a spalat-o inc-o data,
S-o avem cu noi pe drum
Alba, fara nicio pata!
dau de-o parte pansamentul
Sa vad :rana ce mai face?..
.Se trezeste si ranitul ma priveste lung si tace.
"Ai privit cu-amaraciune
Cand Isus a vrut sa plece,
Staruie in rugaciune Si amaraciunea-ti trece!"
Rana e acum curata,
Unsa cu untdelemn sfant
Si aproape vindecata.
S-o mai pansam pana cand
Vom ajunge iar in stare
Sa pornim in sus, pe creste.
Pan -atunci, vom mai ramane .....
Tot la cabana
"Nadejde".
M-am trezit privind spre varfuri-
Nalte si pe munti, pe creste.
Si-am crezut ca tot urcusul
Lin si fara truda este.
Cantece de pasarele
Ascultam, mereu urcand
Si izvoare mititele
Murmurand un cantec bland.
Am, tot mers, voios si dur
Si credeam c-asa-i mereu
dar nu pricepeam ca-n brate
Eu urcam, la tatal meu!
Eu priveam doar inspre zare
,Urmaream norii pe cer
Nu stiam ca toata truda Drumului,
o duce el.
Si urcand, din stanca-n stanca
Plin de ravna, fericit
Dupa multa vreme inca,
In sfarsit, am obosit
Si mi-a zis: acum e vremea
Sa mergi si tu singur
Mergi usor, nu te mai teme
Si de mana prinde-ma!
Si-mi era si-atunci tot bine
Si usoara-mi era calea
Am sa merg pe langa tine
Mi-a zis,"sa nu pierzi cararea
Iar secretul-tine-l minte:
E sa nu privesti in jos,
Ci spre creste inainte
Si spre cerul luminos,
Iar piciorul ti-l aseaza
Doar in loc solid si tare,
Ai curaj, mereu vegheaza
Intareste-te pe cale!
Nu te bizui pe tine
Si nu te mandri pe cale
Fiindca ades si nevegherea
In prapastii te pravale
Si-am continuat urcatul,
Insa, cand mi-era mai greu,
Ori cand mi-auzea oftatul,
M-ajuta tot Tatal meu. ..
Am ajuns intr-o padure
Si-am facut un mic popas.
Tot culegand flori si mure,
Mai in urma am ramas.
Lang-al izvorului murmur
Se-odihnea alt calator;
"Luati-ma cu voi,
sunt singur
Si nu pot urca usor!"
El venise pe-alta cale
Singur, zgariat de spini;
Alungat fusese-n vale
Un strain, printre straini.
Calea noastra-i paru lina,
Drumu-ngust, dar mai curat.
"Daca vrea, lasa-l sa vina
"Zise Tata.Si-am plecat
. Am pornit deci impreuna
Primind binecuvantari;
Tata ne tinea de mana
Si urcam, privind spre zari.
Dar ne-a spus soptit odata
:"Eu n-am sa mai fiu cu voi.
Chiar de-o fi greu, niciodata
Nu va-ntoarceti inapoi!"
Si doar a rostit cuvantul
Si a si plecat, pe loc;
Ca pe Ilie, proorocul
L-a rapit un car de foc!
"Mai ramai o clipa,
Tata!
Singuri nu vreau sa pornim
.Dar,au disparut de-odata
Mergand spre Ierusalim
Carul si cu caii lui
Doar mantaua ne-a ramas.
"S-o pastrati,e-a Domnului!...
Ne-a mai spus, cu-n ultim glas.
"S-o pastrati alba mereu!
Ca-i haina neprihanirii
Si ne-a dat-o Fiul Sau
Garantie-a mantuirii."
Si s-a dus...
Poiana-aceea...
A ramas de-atunci pustie,
Arsa, fara flori si apa...
Am pornit cu greutate,
Trist si incetisor.
Trebuie, pe cat se poate
Sa dau mana de-ajutor
Acelui de langa mine
Cu care-acum urc spre casa
-Jos, prapastia se deschide
Mai adanca, mai hidoasa!
"Hai, paseste fara frica!
"Spun si eu, cum mi s-a spus
."Si privirea ti-o ridica
Doar spre inaltime, sus!
" Insa el, din neveghere,
A privit in jos cu dor,
A alunecat pe cale
Si vai! si-a rupt un picior!
"Au! Ma doare...
Stai opreste!
Si mai bine ...
M-as intoarce jos, in vale,
Nu mai pot sa merg cu tine!"
S-a deschis si-o rana veche
Care nu se vindecase
E mai rea decat fractura
Ce-n cadere-o capatase!
Doamne, ce sa fac acuma?
Nu vreau sa ma-ntorc din drum!
Ceru-i negru tot, furtuna
Urla neimblanzita-acum.
Intunericul coboara
Valuri-valuri peste noi,
Cativa corbi ne dau tarcoale
Sa ne sfasie, jos in vai.
Stropii mari si grei, de ploaie
Cad in ropot pe pamant;
Arborii se frang, se-ndoaie
Sub rafalele de vant.
Fiecare pas ce-l facem
E-un efort ne-asemuit.
"Orice-ar fi, sa nu ne-ntoarcem
"Este sfatul ce-am primit.
Dar nu mai avem putere...
Pana sus, o fi mult inca?
Si ranitul, de durere,
Tremura pe-un colt de stanca
. Ce sa fac acuma oare?
A...mantaua...
Voi putea
Sa inving furtuna mare
Si sa-l infasor in ea?
Cu sfiala scot mantia,
O desfac, il invelesc
Si-un fulger tasnind scanteia
Ma ajuta sa zaresc
Scris pe ea un S.O.S.:
"In caz de orice pericol
Cat puteti de repede
Folositi acest semnal: I
n ziua de grea durere
Cheama-ma si voi veni
Iti voi da si izbavire,
Iar tu ma vei proslavi."
Si cu slove mari, divine,
Mai departe-asa scria
:"Cei truditi, veniti la Mine
Si odihna va voi da!"
Si-am vazut si semnatura:
"Salvatorul tau, Isus.
Faceti semne cu mantaua
Alba, catre varfuri sus
Si chemati-ma pe nume,
Caci Eu vin, neintarziat"....
Am strigat deci inspre culme
Si mantaua-am fluturat.
Pana sa-mi aud ecoul
Strigatului disperat,
m simtit in jur fiorul
Dragostei, si-am lesinat;
Doar in sufletu-mi, o ruga
Nerostita, suspina:
O, Isuse, vin degraba,
Numai Tu ne poti salva! ...
.M-am trezit ca dintr-un vis;
Unde-oi fi acuma oare?C
ineva duios mi-a zis
:"Ai credinta si rabdare!
" Oare ce s-a intamplat?
Strigam...si-apoi nu mai stiu...
Cineva m-a mangaiat
Si-n pace mi-a zis sa fiu
. Pana sa-mi intorc privirea
Dincotro venise glasul
, S-a indepartat Iubirea,
Se mai auzea doar pasul
Ce calca usor si bland.
Nu mai era nici furtuna,
Si nici ploaie si nici vant.
Le oprise-o mana buna...
Da, era aceeasi mana
Ce cu drag ne ridicase,
Ne salvase din furtuna
Si pe-asin la El ne luase
. Pe cararile iertarii
Ne-adusese la cabana
Si-n odaile iubirii
Ne-a dat ajutor si hrana.
Cobora doar o lumina
Dinspre varful brazilor aducand pace deplina
Peste sufletele lor,
Ale celor doi pribegi
Ce eram eu si ranitul
, Obositi ca doi mosnegi.
Oh! Ranitul
Strig si plansul
Vru sa ma cuprinda iar
.O, dar binefacatorul,
I n neasemuitu-i har
L-atinsese si pe dansul.
Il zaresc;se odihneste
Invelit cu o manta.
Alba si curata este.
A, e chiar mantaua Sa!
Eu credeam c-a ramas uda
Si murdara, sfasiata,
Ori pierduta prin furtuna ,
Insa o avem si iata
Ca Mantuitorul bun
Ne-a spalat-o inc-o data,
S-o avem cu noi pe drum
Alba, fara nicio pata!
dau de-o parte pansamentul
Sa vad :rana ce mai face?..
.Se trezeste si ranitul ma priveste lung si tace.
"Ai privit cu-amaraciune
Cand Isus a vrut sa plece,
Staruie in rugaciune Si amaraciunea-ti trece!"
Rana e acum curata,
Unsa cu untdelemn sfant
Si aproape vindecata.
S-o mai pansam pana cand
Vom ajunge iar in stare
Sa pornim in sus, pe creste.
Pan -atunci, vom mai ramane .....
Tot la cabana
"Nadejde".
