El va fi pacea noastră!

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului, şi cu măreţia Numelui Domnului, Dumnezeului Său: vor locui liniştiţi, căci El va fi proslăvit până la marginile pământului.

În părţile Betleemului , păstorii îşi mai pasc turmele ca pe vremea lui Isus. Oraşul nou pare o glumă a timpului, străină şi de duhul crestinilor, şi de sufletele oamenilor. E mai multă umanitate pe cîmpurile golaşe, pe unde ţipă mieii, sau în pieţele pestriţe, pe unde negustorii şi meşteşugarii îşi laudă marfa într-o pitorească devălmăşie, decît în clădirile de beton şi sticlă, mereu mai semeţe şi mereu mai egale. Pe Cîmpul Păstorilor, la ceas de seară, se mai aude parcă zvon îngeresc, iar soarele pare să-şi smerească apusul dinaintea Răsăritului de Sus, a Soarelui Dreptăţii, Care S-a ridicat din ieslea veacului acestuia ca să ne poarte spre Împărăţia veacului ce va să vie. Betleemul. Pentru că este aşezat în Galileea, provincie socotită mărginaşă şi cu sînge cam amestecat, iudeii se îndoiau că din Nazaret ar putea să iasă vreodată ceva bun. Iar Betleemul, deşi aflat în Iudeea, nu departe de Ierusalim, părea şi el un loc umil şi uitat de lume, locuit de păstori săraci – şi cu duhul, şi cu punga. Dar iată că, urmînd nu socotelii oamenilor, ci înţelepciunii Duhului Care a grăit prin prooroci, Mesia, Hristosul ("Unsul") lui Dumnezeu, avea să-Şi tragă obîrşia din Nazaret şi să se nască în Betleem, arătînd o dată mai mult că Dumnezeu alege adeseori pe cele de jos spre a le da de ruşine pe cele de sus, şi pe cele care se socot de puţin preţ, ca să le certe pe cele care se fălesc. Despre Betleem (numit mai dintîi Efrata) nu zisese oare Mica proorocul: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpînitor peste Israel, iar obîrşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. (Mica5/2 ,)

Cînd Dumnezeu Se face om Aflîndu-se pe drum şi venindu-i sorocul, aici, în Betleemul Iudeei, a găsit adăpost Sfînta Fecioară, într-o peşteră folosită ca iesle; aici, pe paie curate şi sub suflarea caldă a vitelor, s-a născut Dumnezeu cu scîncet de prunc omenesc; aici, miraţi în buna lor simplitate, au fost vestiţi ciobanii prin înger că s-a născut Mîntuitorul lumii, şi mare a fost bucuria lor; aici, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat Magii de la Răsărit (pe care tradiţia îi numeşte Balthazar, Gaspar şi Melchior), aducîndu-şi darurile lor de aur, smirnă şi tămîie, ca pe un prinos al înţelepciunii păgîne adus Adevărului întrupat; şi de aici a pornit, la porunca nebunească a lui Irod, masacrul celor 14000 de prunci de parte bărbătescă, de la 2 ani în jos. De toate acestea ne dau mărturie Evangheliile, făcînd din umilul Betleem leagănul pămîntesc al lui Dumnezeu. Pe toate aceste locuri încărcate de sfinţenie, evlavia creştină a ridicat de-a lungul veacurilor lăcaşuri de pomenire, pe care pelerinul le calcă astăzi înfiorat. La Beit Sihur, la răsărit de Betleem, pe Cîmpul Păstorilor, se înalţă biserica sub care se adăposteşte Grota Păsto­ri­lor. Mult mai impozantă este Bazilica Naşterii, ce adăposteşte Grota Naşterii şi al cărei ansamblu acoperă aprox. 12000 de metri pătraţi. Prima biserică a fost construită aici de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (secolul IV), dar ea a fost distrusă în parte de o răscoală a samaritenenilor din secolul VI. Biserica actuală a fost ridi­cată de împăratul Iustinian, către anul 530. În fîntîna baptismală din absida sudică se zice că ar fi căzut steaua magilor. Din secolul XVIII, o mare stea de argint marchează locul naşterii minunate, purtînd următoarea inscripţie în limba latină: Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus est ("Aici s-a născut Isus Hristos din Fecioara Maria). În secolul VII, majoritatea bisericilor din Ţara Sfîntă au fost distruse sau profanate de că­tre persani. Se spune că Biserica Naşterii a scăpat neatinsă deoarece pe mo­zai­cul aflat atunci pe faţada ei erau înfăţişaţi cei trei Regi-magi, prosternaţi în faţa Pruncului şi îmbrăcaţi chiar în straie persane, încă lesne de recunoscut… Dar nu numai de păgîni a păzit Dumnezeu biserica, ci şi de stihii (incendii, cutremure), de care a fost în multe rînduri încercată.Oricum, supravieţuirea vieţii creştine în acele locuri bîntuite de necreştini timp de două milenii reprezintă în sine un miracol dumnezeiesc, iar de n-ar fi oamenii, pietrele ar striga Adevărul şi Slava Dum­nezeului celui Viu, Care S-a făcut om pentru ca şi omul să se facă Dumnezeu, şi toţi să fim una în Hristos, Cuvîntul cel fără de moarte.