luni, 17 mai 2010

o chemare...


Bunyan, in cartea lui "Calatoria crestinului" spune ca :
-crestinul si cel credincios au trecut fara ca sa aculte glasurile si chemarile celorlalti. Asa am facut si eu. Am trecut prin "Balciul desertaciunilor" aici in Romania si am trecut prin "Balciul desertaciunilor" din Italia, dar am mers inainte, nu m-am oprit la tarabele cu chemarile pacatoase.
Cand e vorba de pacat, oamenii considera pacat numai crimele, hoţiile, desfraul si nu considera si minciuna si micile neascultari de Domnul-pacate. Totul e pacat cand nu ne incadram in voia lui Dumnezeu. Sunt pacate de comitere si sunt pacate de omitere
- adica lasam neimplinit ceea ce vrea Dumnezeu.
Fiecare e vinovat si de o latura a pacatoseniei si de cealalta.Pacatul aduce nenorocire individului si aduce nenorocire popoarelor.
 In masura in care omul, individul, isi da seama de starea lui si cauta sa paraseasca calea pacatului si sa asculte de Domnul .
- Domnul Isus spunea cand a inceput lucrarea Lui misionara: "Pocaiti-va si credeti in Evanghelie", in aceasta masura el poate fi salvat.
Oamenii trebuie sa se intoarca la Dumnezeu - aici dar şi  in Romania sunt atatea necazuri. Singur Domnul este ajutorul celor fara ajutor. In masura in care un suflet se intoarce la Domnul, ajunge sa aiba bucuria launtrica si sa aiba pacea in suflet - lucruri care nu se pot cumpara cu bani si lucruri care intrec si depasesc toate bucuriile bogatasilor.
Exista o stare de fericire cu Dumnezeu si omul poate sa ajunga la aceasta, datorita sangelui Domnului Isus, care a purtat vina pacatelor noastre. Omul sa se intoarca la Dumnezeu si ajunge sa aiba parte de Harul binecuvantat al Dumnezeului Cel viu.
Oamenii astazi nu-L cunosc pe Dumnezeu. Asta e vina mare.
 Uneori chiar si dintre pocaiti, nu-L cunosc pe Dumnezeu. In masura in care cineva cauta sa-L cunoasca pe Dumnezeu, in acea masura gaseste fericirea.
Dumnezeu e dragoste si nimic altceva nu fericeste viata noastra, cum fericeste dragostea lui Dumnezeu. Si asta e fericire pentru timp si eternitate.
Intoarceti-va la Dumnezeu.
Prietenul meu, care auzi aceasta chemare, asculta-L pe Dumnezeu si vei fi fericit si aici pe pamant, in mijlocul pacatoseniei si al stricaciunii de astazi si vei fi fericit si pentru veci de veci.