Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta

Când Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt, Israel nici nu ştia cine este Dumnezeu, doar că El este Dumnezeul părinţilor lor. Moise a trebuit să Îl prezinte că Dumnezeu este Domnul. Şi Dumnezeu putea să îi scoată într-o zi din Egipt, dar mai întâi a vrut să îi “curteze” arătându-şi minunile şi puterea. Dar ei vedeau doar “exteriorul” lui Dumnezeu.

După ce i-a scos din Egipt şi i-a dus în pustie, Moise îi întreabă, după ce ei au văzut “aspectul fizic” al lui Dumnezeu, “vreţi să îi slujiţi doar Domnului?” … Cum văd eu lucrurile …
Moise era un fel de intermediar/peţitor  între Israel şi Dumnezeu.

Ei răspund “da” şi Dumnezeu le dă poruncile.
Şi prima poruncă este “Iubiţi-Mă cu tot ce aveţi voi!” dar stai un pic…D-zeu nu ştia cui îi cere lucrul acesta?
Îl cerea unor fiinţe impefecte, încăpăţânaţi, de nestăpânit…dacă ştia cum sunt la ce le mai cere asta?

Nu ştia când a urcat Moise pe munte că ei îşi vor face un viţel în clipa când Moise nu mai era?
Binenţeles că ştia…dar dacă ştia de ce l-a mai lăsat pe bietul Moise (aşa bătrân cum era) să urce pe munte ca să le poruncească să Îl iubească pe El când ei tocmai îşi turnau un viţel?
Părerea mea este că Dumnezeu ar fi primit dragoste de gen “Te iubesc Doamne” de la orice alt popor dar nu de la Israel.

Pentru ei trebuia să se lupte şi ca să ajungă la dragostea lor Dumnezeu a făcut orice. Da, s-a mâniat pe ei cum nu s-a mai mâniat pe nici un alt popor, dar nu Dumnezeu a rupt tablele legii, ci Moise.

Dumnezeu nu a aşteptat în clipa când a dat porunca “Să mă iubiţi” ;ca evreii chiar să Îl iubească…

...dar pentru El a fost destul că ei au acceptat ca El să se descopere lor până în momentul când ajung să Îl iubească. Şi nu cu o dragoste doar din emoţii, ci din toată inima, din tot sufletul, cu toată mintea şi toată puterea” o dragoste care vine din cunoaştere… şi da, aşa au ajuns să Îl iubească unii dintre ei…şi cum se numeşte dacă nu dragoste să mori de bună voie pentru credinţa ta intr-un singur Dumnezeu, ca nişte oi duse la tăiere ... au ajuns să Îl iubească.

Dragostea e un process care trebuie dus până la capăt la fel ca mântuirea. Nu poţi să iubeşti odată şi apoi cumva se termină. Aia nu a fost dragoste niciodată şi nu asta cere Dumnezeu, ci o dragoste care vine din cunoaştere…de aceea nu ne descoperă totul deodată, ca să descoperim toată viaţa şi în 2 ani să spui că Îl iubeşti mai mult ca niciodată, şi în 5 ani şi mai mult etc.

Dumnezeu nu ne dă adevărul dintr-o dată…ci puţin câte puţin pentru că ştie ce limitaţi suntem.

Dragostea lui Dumnezeu nu este una omenească…El nu are aşteptări ca să fie dezamăgit…ştie din ce suntem făcuţi …îşi aminteşte că suntem ţărână. Nu îşi pune speranţele şi visele în noi de acea nu are cum să fie dezamăgit de eşecul meu.