Domnul a văzut lucrul acesta, şi S-a mâniat, S-a supărat pe fiii şi fiicele Lui. El a zis: „Îmi voi ascunde Faţa de ei, Şi voi vedea care le va fi sfârşitul, Căci sunt un neam stricat, Sunt nişte copii necredincioşi.Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins, Şi va arde până în fundul locuinţei morţilor, Va nimici pământul şi roadele lui, Va arde temeliile munţilor. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgeţile împotriva lor. Vor fi topiţi de foame, stinşi de friguri, Şi de boli cumplite; Voi trimite în ei dinţii fiarelor sălbatice Şi otrava şerpilor. Afară, vor pieri de sabie, Şi înăuntru, vor pieri de groază: Şi tânărul şi fata, Şi copilul de ţâţă ca şi bătrânul.
Aceste versete descrie răzbunarea lui Dumnezeu împotriva Israeliților răi și necredincioși, care erau oameni din poporul ales, și care trăiau sub binecuvântarea harului lui Dumnezeu; dar care, nepăsându-le de minunatele lucrări Dumnezeiești direcționate asupra lor, și-au pierdut bunul simț, neavând nici un pic de pricepere. Sub toate binecuvantarile Dumnezeirii, ei au rodit fructe amare și otrăvitoare.
Aceste versete descrie răzbunarea lui Dumnezeu împotriva Israeliților răi și necredincioși, care erau oameni din poporul ales, și care trăiau sub binecuvântarea harului lui Dumnezeu; dar care, nepăsându-le de minunatele lucrări Dumnezeiești direcționate asupra lor, și-au pierdut bunul simț, neavând nici un pic de pricepere. Sub toate binecuvantarile Dumnezeirii, ei au rodit fructe amare și otrăvitoare.
1. Ei tot timpul au fost expuși la distrugere, după cum cel care stă sau se plimbă prin locuri alunecoase este tot timpul sub riscul de a cădea. Aceasta se subînțelege din felul în care nenorocirea vine asupra lor, fiind reprezentată printr-un picior care alunecă. Aceeași idee este exprimată în Psalmul 73:18, “Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd”.
2. Ei tot timpul au fost expuși la o pierzare năpraznică și neașteptată. Cel ce se plimbă prin locuri alunecoase este tot timpul pasibil să cadă, el nu poate să prezică nici măcar o clipă dacă va sta în picioare sau va cădea în clipa următoare, și când se întâmplă să cadă, el cade dintr-o dată și fără avertisment. Această idee este exprimată în Psalmul 73:18-19, “Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic.”
3. Ei sunt gata să cadă singuri, fără să fie împinși de mâna altcuiva, după cum cel care stă sau se plimbă în locuri alunecoase nu are nevoie decât de propria-i greutate pentru a cădea.
4. Motivul pentru care nu au căzut înainte, și nu cad chiar în momentul acesta, este doar faptul că timpul stabilit de Dumnezeu nu a venit încă. Este scris că atunci când vine timpul stabilit de Dumnezeu, piciorul va aluneca. Atunci ei vor fi lăsați să cadă după cum îi înclină propria lor greutate. Dumnezeu nu-i va mai ține în picioare în acele locuri alunecoase ci îi va lăsa să cadă, și atunci, chiar în clipa aceea, vor cădea într-o pierzare veșnică după cum acela care stă pe un pământ alunecos și înclinat, pe marginea unei prăpăstii, nu poate să stea singur și atunci când nu mai este sprijinit de o forță exterioară, el cade imediat în prăpastie și este
pierdut.
Observația asupra căreia voi insista acum este următoarea: “Nimic nu ține pe oamenii răi o singură clipă afară din iad decât simpla plăcere a lui Dumnezeu”. Această simplă plăcere a lui Dumnezeu este o plăcere suverană, o voință arbitrară, care nu este condiționată de nici o restrângere și care nu este împiedicată de vreo dificultate. Adevărul acestei observații va fi mai clar dacă considerăm următoarele:
1. Dumnezeu nu aruncă oameni răi în iad, în nici o clipă, dintr-o dorință de a-și menține puterea. Brațele oamenilor nu pot fi puternice atunci când se ridică Dumnezeu împotriva lor. Cei mai puternici dintre ei nu au nici o putere ca să-I reziste, nici nu pot să scape din mâinile Lui.
Dumnezeu nu numai că poate să arunce oameni răi în iad, dar o poate face cu ușurință. Câteodată, un prinț pământesc se întâlnește cu o mare dificultate în a subjuga un rebel care a găsit o cale să se fortifice și s-a făcut puternic prin numărul celor ce-l urmează. Dar cu Dumnezeu nu este așa. Nu există nici o fortăreață care să fie o apărare împotriva puterii lui Dumnezeu. Chiar dacă dușmanii lui Dumnezeu ar da mână cu mână în așa fel încât să formeze o vastă mulțime, tot ar fi rupți în bucăți cu ușurătate. Ei sunt la fel ca niște smochuri de pleavă ușoară în fața unei tornade sau sunt la fel ca niște paie uscate în fața unor flăcări devorante. Noi călcăm și zdrobim cu ușurință sub talpa picioarelor noastre acei viermi pe care-i vedem târându-se pe pământ. După cum nouă ne este ușor șă tăiem acel subțire fir de care agață un anumit obiect în suspendare, la fel de ușor îi este lui Dumnezeu să-și arunce vrășmașii în iad atunci când dorește. Cine suntem noi, ca să stăm înaintea Lui, când la mustrarea Lui pământul tremură și meteoriții își schimbă traiectoria?
2. Acești oameni merită să fie aruncați în iad. Dreptatea divină niciodată nu se împotrivește, niciodată nu are obiecții de adus atunci când Dumnezeu își folosește puterea ca șă nenorocească pe astfel de oameni. Dimpotrivă, dreptatea cere cu glas răsunător o pedeapsă infinită pentru păcatele acestor oameni. Despre acel copac care aduce roade sodomice, dreptatea zice: “Taie-l, de ce să mai ocupe pământul degeaba?” (Luca 13:7). Sabia dreptății divine este rotită în fiecare moment deasupra capului lor și numai mâna milei arbitrare, simpla milă divină, o mai restrânge.
3. Acești oameni sub deja sub o sentință de condamnare la iad. Ei nu numai că merită să fie aruncați acolo jos, dar sentința Legii lui Dumnezeu, aceea veșnică și nestrămutată lege a dreptății pe care Dumnezeu a fixat-o între El și omenire, se îndreaptă împotriva lor și stă împotriva lor. În felul acesta, ei sunt puși deoparte încă de pe acum pentru iad: “cine nu crede, a şi fost judecat“ (Ioan 3:18). Așa că toți oamenii neconvertiți aparțin în mod natural iadului. Iadul este locul lor, ei se trag de acolo: “Voi sunteţi de jos” (Ioan 8:23). Iadul este locul pe care dreptatea, Cuvântul lui Dumnezeu și sentința nestrămutabilă a Legii divine îl rânduiește pentru ei.
4. Ei sunt acum obiectele aceleași mânii a lui Dumnezeu care este exprimată și în torturile iadului. Motivul pentru care acești oameni nu se coboară jos în iad chiar în clipa aceasta nu este faptul că Dumnezeu, în puterea căruia ei sunt, nu este încă la fel de mânios pe ei cât este de mănios pe acele creaturi mizerabile care sub torturate chiar în clipa aceasta în iad, creaturi care acuma simt toată ferocitatea mâniei lui Dumnezeu. Da, Dumnezeu este mult mai supărat pe acei mulți oameni care sunt acum pe pământ. Da, fără îndoială, El este mult mai supărat pe aceia care se află chiar acum în biserică, care stau liniștiți în Sion, decât pe mulți din aceia care se află în flăcările iazului de foc chiar în momentul acesta. Faptul că Dumnezeu nu-și lasă liber brațul dreptății ca să-i taie nu se datorează deloc unei inconștiențe sau unei insensibilități divine. Dumnezeu simte și cunoaște păcatul acestor blestemați. Dumnezeu nu seamănă deloc cu ei, chiar dacă ei își imaginează că El este ca ei. Mânia lui Dumnezeu este aprinsă împotriva lor. Nenorocirea lor nu doarme. Prăpastia este pregătită. Cuptorul este încins, gata să-i primească. Flăcările sunt pregătite și radiază. Strălucitoarea Lui sabie este ascuțită și ținută deasupra păcătoșilor. Prăpastia și-a deschis gura larg sub picioarele lor pentru a-i înghiți.
5. Diavolul stă gata să sară pe ei și să-i revendice ca fiind ai lui în momentul în care Dumnezeu va permite. Ei sunt proprietatea lui. Satan are sufletele lor în propria-i posesie și sub stăpânirea lui. Scriptura îi descrie ca pe niște bunuri aparținând vechiului șarpe. Dracii priveghează asupra lor. Dracii sunt tot timpul lângă acești oameni, la dreapta lor, așteptând ca ei să le cadă în mâini, la fel ca niște lei înfometați și avari care-și văd prada și se așteaptă să o aibă, dar care sunt deocamdată restrânși. Dacă Dumnezeu și-ar retrage mâna prin care acești draci sunt restrânși, diabolica armată ar sări îndată peste aceste biete suflete ca să le mănânce. Vechiul șarpe își cască gura avar pentru ei, iadul își deschide gura larg ca să-i primească și dacă Dumnezeu ar permite, ei ar fi înghițiți și pierduți cu repeziciune.
6. În sufletele oamenilor răi domnesc acele principii drăcești care s-ar aprinde chiar acum și s-ar transforma într-un iad dacă nu ar fi restrânse de Dumnezeu. O fundație pentru torturile iadului se găsește în înseși natura omului firesc. În acea natură blestemată există acele principii corupte, care domnesc în oamenii firești și au totală stăpânire asupra lor. Iată semințele focului din iazul de foc. Aceste principii sunt active și puternice, extrem de violente în natura lor, și dacă nu ar exista mâna restrângătoare a lui Dumnezeu peste ei, principiile acestea ar degenera foarte curând și s-ar aprinde după modelul acelorași corupții, acelorași dușmănii care există în inimile sufletelor condamnate, și ar aduce aceleași torturi asupra păcătoșilor pe care le suportă chiar acum locuitorii iadului. În Scriptură, sufletele oamenilor răi sunt comparate cu marea înfuriată (Isaia 57:20). Pentru moment, Dumnezeu restrânge răutatea acestor oameni prin puternica lui putere la fel cum calmează și valurile învolburate zicând, “Până aici ve-ți veni, dar nu mai mult”. Totuși, dacă ar fi ca Dumnezeu să-și retragă puterea de retrângere, valurile acestea ar mătura tot în calea lor. Păcatul este ruina și mizeria sufletului. Este destructiv în natura lui și dacă Dumnezeu l-ar lăsa fără să-l restrângă, sufletul uman nu ar avea nevoie de nimic altceva pentru a fi desăvârșit de chinuit. Corupția inimii umane este lipsită de moderație și fără margini în furia ei și pe când oamenii răi trăiesc aici jos, ei sunt ca un foc restrâns de mâna lui Dumnezeu, care dacă ar fi lăsat liber, ar incendia cursul naturii create de Dumnezeu și cum inima este acum o chiuvetă a păcatului, dacă Dumnezeu nu ar restrânge păcatul, el ar transforma imediat sufletul uman într-un cuptor fierbinte sau un furnal de foc și pucioasă.
7. Faptul că oamenii răi nu văd cum ar putea să moară pe moment nu poate să le dea un simțământ de siguranță. Omul firesc nu poate să stea liniștit doar pentru că este sănătos în momentul de față, și nu vede prin ce cale ar putea să plece din lumea aceasta în clipa următoare prin orice fel de accident și nu poate vedea vreum pericol vizibil în circumstanțele vieții lui. Vasta și neîntrerupta experiență a lumii de peste milenii ne-a dovedit fără putință de tăgadă că nu există vreun om care să știe sigur că nu e doar la câteva secunde distanță de a pleca în eternitate -- că următorul lui pas n-ar putea fi trecerea pe lumea cealaltă. Modurile neprevăzute și nevăzute prin care un om poate să plece dintr-o dată din lumea aceasta sunt nenumărate și de neconceput. Oamenii neconvertiți se plimbă deasupra prăpăstiei iadului pe un pod putred și există nenumărate locuri în acest pod în care în care podul este așa de slab încât nu le va putea suporta greutatea, și locurile acestea nu se pot vedea. Săgețile morții zboară nevăzute ziua în amiaza mare și cei mai ascuțiți ochi nu sunt în stare să le vadă. Dumnezeu are atâtea moduri de nepătruns de a lua oameni răi afară din lume și a-i trimite iad încât nu există nimic care să dea o iluzie falsă cum că El ar trebui să facă un miracol sau să facă ceva deosebit pentru a distruge pe omul rău în orice moment. Toate metodele prin care păcătoșii pleacă din lumea aceasta sunt în mâinile lui Dumnezeu, supuse puterii și voinței Lui într-un mod așa de absolut încât, chiar dacă metodele acestea nu ar fi folosite deloc, omul păcătos tot se poate aștepta în orice moment să fie aruncat în iad.
8. Grija omului firesc și dorința lui de a-și prezerva viața, sau dorința altora de a-i prezerva viața, nu poate să-i dea garanția că va mai trăi încă o clipă. Divina providență și experiența lumii depun mărturie și în acest sens. Există dovezi clare că înțelepciunea omenească nu scapă pe nimeni de moarte. Dacă înțelepciunea omului ar fi într-adevăr de vreun folos împotriva morții, am putea observa o diferență între oamenii înțelepți ai lumii, oamenii politici de exemplu, și ceilalți, în legătură cu expunerea lor la o moarte subită și neprevăzută. Dar cum stau lucrurile de fapt? Eclesiast 2:16 “Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului. Chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!”.
9. Toate strădaniile oamenilor răi de a scăpa de iad în timp ce continuă să-L respingă pe Hristos, și în felul acesta rămân răi, nu sunt de nici un folos și nu vor reuși să-i scape de pedeapsa divină. Aproape orice om firesc care aude despre iad se lingușește pe el însuși cu gândul că va scăpa de acest iad printr-o faptă pe care a făcut-o, o face sau o va face în viitorul apropriat sau mai puțin apropiat. În felul acesta el se încrede în propriile-i puteri pentru a obține un simțământ de siguranță. Toți își fac planuri ca să evite pedeapsa și le place să creadă că se ocupă bine de propriul destin și le mai place să creadă și că planurile pe care și le fac nu vor eșua. Ei aud într-adevăr că doar puțini sunt aceia care sunt mântuiți și că dintre cei ce au murit cea mai mare parte au sfârșit în iazul de foc, dar fiecare își imaginează cumva că-și va plănui scăparea mai bine decât ceilalți. Oamenii nu intenționează să meargă în acel loc al torturii. Orice om își pune în gând să se ocupe serios de el însuși și să pună toate treburile în ordine în așa fel încât totul să fie bine atât în viața aceasta cât și în ceea viitoare.
Dar nebuni fii ai oamenilor se îmbată cu apă rece în propriile lor planuri și în încrederea lor în propria putere și înțelepciune. Ei se încred în nimicuri, în umbre. Cei mai mulți din aceia care aici jos au trăit sub aceleași binecuvântări și acum sunt morți, sunt fără îndoială în iad în momentul de față. Vă asigur că ei nu sunt acolo pentru că nu erau la fel de deștepți ca aceia care sunt în viață acum. Ei nu sunt acolo deoarece nu au fost în stare să găsească o cale inovatoare de a fugi de mânia viitoare. Dacă am putea vorbi cu ei, dacă am putea să le punem întrebări la fiecare pe rând, dacă am putea să-i întrebăm dacă s-au așteptat să ajungă într-un loc din acesta când erau în viață, fără îndoială că i-am auzi pe toți spunând: “Nu, nu am intenționat niciodată să venim în acest loc. Am crezut că mă voi descurca singur. Am crezut că planurile mele de scăpare erau bune. Am intenționat să mă ocup bine de destinul meu. Dar moartea a năvălit asupra mea pe neașteptate. Nu m-am așteptat să vină chiar atunci și în felul acela, a venit ca un hoț. Moartea m-a păcălit. Mânia lui Dumnezeu m-a ajuns cu repeziciune. Oh, blestemata mea nebunie! Mă lingușeam pe mine însumi și mă hrăneam cu vise deșarte despre ce voi face aici în veșnicie. Când ziceam în mine însumi, pace și siguranță, atunci prăpădul a venit dintr-o dată asupra mea.
10. Dumnezeu nu este obligat și nu s-a legat prin nici o promisiune să țină pe omul firesc departe de flăcările iadului, nici măcar o clipă. În mod sigur, Dumnezeu nu a promis nici viață veșnică și nici vreo prezervare sau vreo scăpare de moartea veșnică omului firesc. Toate promisiunile vieții veșnice sunt date în Hristos și sunt da și amin. Dar în mod sigur, omul firesc nu are nici un interes pentru aceste promisiuni ale legământului harului. El nu este dintre copii legământului și nu crede nici o promisiune din aceasta. Omul firesc nu are nici un interes în Mijlocitorul acestui legământ.
Indiferent de ceea ce unii cred și pretind despre promisiunile făcute omului firesc care bate și caută, este clar și fară echivoc că oricât s-ar chinui un om firesc să țină o religie, oricâte rugăciuni ar face, atâta timp cât nu crede în Hristos, Dumnezeu nu este deloc obligat să-l țină măcar o clipă departe de veșnica pierzare.
Așa se face că oamenii firești sunt ținuți în palma lui Dumnezeu, deasupra prăpăstiei iadului. Ei au meritat această prăpastie de foc și sunt deja condamnați ca să-și petreacă veșnicia acolo. Mânia Lui e la fel de mare împotriva acestor oameni precum impotriva celor ce actualmente suferă execuția mâniei Sale în iad. În plus, acești oameni nu au făcut nimic ca să îndulcească sau să abată mânia lui Dumnezeu de la ei. Dumnezeu nu e legat de vreo promisiune ca să-i țină departe de flăcările iadului. Diavolul îi așteaptă, iadul stă cu gura cascată larg pentru ei, flăcările se aduna pentru a-i înghiți. Focul închis in propriile lor inimi îi determină să se lupte pentru a scăpa de acest destin oribil. Dar ei nu au nici un interes pentru un mediator, nu există nici o siguranță pentru ei. Pe scurt, ei nu au nici un refugiu, nimic în ce să-și pună încrederea, tot ceea ce-i sustine in fiecare moment e doar voia arbitrară si nelegată de nici un legământ a unui Dumnezeu enervat.
