Dacă doar lacrimi ți-au mai rămas, ....

Când ți se dau toate circumstanțele necesare pentru a fi împlinit şi chiar eşti, când Domnul Dumnezeu rânduieşte vremuri pentru tine ca să ai de toate din belşug şi nu mă refer doar la avuții, când ai siguranța zilei de mâine şi sprijinul unei familii, când eşti iubit şi apreciat, e absolut normal să îi dai mult Domnului Dumnezeu.
E uşor când eşti bogat din punct de vedere sufletesc şi spiritual să dai mult pentru Domnul Dumnezeu şi asta e bine.

Dar dacă ai rămas văduv(ă) de visuri şi de speranțe, dacă Domnul Dumnezeu te duce până în punctul în care pierzi tot şi doar pierderea te mai defineşte şi dacă  mai şi sărăceşti din toate punctele de vedere, nu-ți mai vine să te duci la biserică cu bănuţul tău şi să-l pui înaintea Domnului Dumnezeu peste toate averile altora.
Când unii ajung în starea asta au o atitudine de genul ”eu nu am nimic să-i dau Domnului Dumnezeu”.
Alții, mai frustrați pe circumstanțele în care se găsesc, spun ”să dea cei care au!”.
Alții, împinşi de mândrie spun ”am să aştept până când am să am din belşug şi atunci am să mă duc să-i dau Domnului Dumnezeu, ce poate să facă El acum cu bănuţul meu?”.
Dacă Domnul Dumnezeu  ar fi impresionat de numere, ar fi mers să aleagă un popor mai numeros  şi dacă era impresionat de cantitate, ar fi primit sutele de jertfe pe care i le-a adus Împăratul Saul, după ce a fost lepădat dinaintea Domnului Dumnezeu.
Nu e nimic deosebit la un multi-miliardar care dă un miliard pentru Domnul Dumnezeu.
 Nu e nimic deosebit la unul care a fost binecuvântat cu sprijin din partea celor dragi să dea sprijin la alții.
Nu e nimic deosebit la unul care este iubit să iubească pe alții.
Nu e nimic deosebit la unul care a fost mângâiat să mângâie pe alții.
Dar e cu totul neobişnuit să îți cauți prin toată casa toate monezile pe care le mai ai ca să ai ce să-i dai Domnului Dumnezeu şi când le strângi pe toate vezi că încă nu alcătuiesc 1 leu.
E neobişnuit când toți din jurul tău te dărâmă, tu să sprijineşti pe alții să nu cadă.
E neobişnuit când nu ştii ce înseamnă să fii iubit, să culegi din tine tot ce mai ai bun și să iubești pe alții.
 E neobişnuit când singura mângâiere de care ai parte e cea pe care ți-o dai singur, dar tu te duci şi încurajezi pe cineva.

Dacă Domnul Dumnezeu a îngăduit să te lase până în punctul în care ți-au murit toate şi ai rămas fără nimic, nu lăsa sărăcia ta să te împiedice să-i dai  Domnului Dumnezeu ce ți-a mai rămas.
Dacă te-a amuțit felul în care te-a lovit o anumită circumstanță, trebuie să cauți în tine printre ce ți-a mai rămas, măcar puterea să spui ”Doamne Dumnezeule, nu mai ştiu nici cum să-mi rog rugăciunile, dar ştiu că Tu eşti în control, fii lăudat!”
Nu trebuie să aştepți până când ai să ai circumstanțele potrivite ca să-L lauzi şi până atunci să vegetezi în depresie.
Dacă doar lacrimi ți-au mai rămas, atunci alegeți-le pe cele mai bune şi dă-le Domnului Dumnezeu, dar nu sta până când ai să râzi ca să-i dai Lui ceea ce merită.
 Nu trebuie să mergi să te împrumuți ca să-I dai Domnului Dumnezeu ceva, dă-i din ceea ce ai acum.
Și dacă te minte cel rău că Domnul Dumnezeu nu vede, aminteşte-ți că Domnul Isus stătea în fața visteriei Templului şi vedea cât punea fiecare. Domnul Isus”este credincios ca Fiu, peste casa Domnului Dumnezeu” (Evrei 3:6) şi El contabilizează fiecare bănuţ şi ştie cât a costat pe fiecare să meargă până la Templu, să înfrunte privirile celor ce se mai uitau  la cât pune fiecare.
Astea nu-s doar vorbe pe care m-am trezit să le spun ca să mai scriu ceva pe blog, asta e ceea ce am învățat după multe dureri, lacrimi şi pierderi şi în final tot ce pot să spun e că Domnul Dumnezeu e vrednic să primească tot pentru că El a dat tot. Eu nu dau în comparație cu nimeni. Eu dau pentru că Domnul Dumnezeu merită să-i dau tot ce am.