Căci El este ca un pom sădit lângă ape, care îşi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine. Şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă.
Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor, suma tuturor laudelor, suma tuturor darurilor.
Binecuvântarea este semnul celei mai adânci încrederi, de aceea ea are loc foarte rar.
O, omul care se încrede în Domnul şi care este binecuvântat de El, acela are totdeauna belşug de prospeţime din apele cele vii care sunt Cuvintele lui Dumnezeu.
Toate rădăcinile virtuţilor Lui sunt mereu întinse spre Râul Vieţii, spre Hristos, din Care îşi trage mereu toată puterea lui de credinţă şi de rugăciune, de răbdare şi de blândeţe, de bunătate şi de îndrăzneală, de curăţie şi de sfinţenie.
Nu se teme niciodată de suferinţa pentru Domnul, nici nu se înfricoşează de nici o moarte, căci puterea lui Hristos din el îl face curajos, smerit şi statornic.
Frunzişul lui, adică mărturisirea cu cuvântul, rămâne mereu verde, adică neschimbat şi frumos, viu şi proaspăt, sănătos şi mişcător.
În timpul strâmtorărilor el nu se teme să lucreze, să propovăduiască, să stea drept pe locul unde era şi să-şi împlinească datoria tot ca şi înainte.
Iar ceea ce este cel mai frumos din toate acestea e că el nu încetează să aducă roade, roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22).
Roadele pentru care era rânduit (Efes. 2, 10).
Iată, aşa este sufletul care se încrede în Domnul!
De aceea el este binecuvântat.
Şi fiindcă este binecuvântat, de aceea este aşa.
Toată slava şi binecuvântarea numai Ţie Ţi se cuvin, Doamne şi Dumnezeul nostru, a Cărui încredere este un izvor de nesecate binecuvântări pentru oricine o are.
Te rugăm, Doamne, dăruieşte-ne tuturor o astfel de încredere şi de nădejde în Tine, încât să ne învrednicim de toată revărsarea binecuvântării Tale… Spre a putea înălţa o tot aşa de vrednică binecuvântare Numelui Tău Sfânt. Amin.
