Credinţa este substanţa lucrurilor nevăzute.

Rugăciunea simplă, dar adâncă la care vreau să privim ne va fi de folos în a-i cere Domnului ca şi alţii să ajungă să vadă. 

Mă refer la rugăciunea pe care Elisei a înălţat-o spre Dumnezeu pentru robul său. 

Împăratul Siriei era supărat pe Elisei care, prin duhul profetic, deconspira toate planurile tactice de război. 

De aceea, acesta a trimis o oaste puternică împotriva sa. 

Elisei şi slujitorul acestuia s-au trezit dimineaţa înconjuraţi de cai şi călăreţi, însă prin ochii credinţei, el a putut vedea ceea ce ochiul fizic al slujitorului său era împiedicat să recunoască. 

De aceea s-a rugat pentru dezlegarea vederii acestuia.

Cât de important era pentru Elisei să ştie Cui se roagă. Prin această simplă adresare observăm nu doar convingere, ci şi siguranţă în inima lui Elisei, pentru că se ruga înaintea Unuia care era în deplin control.

N-a ajuns acolo la întâmplare; 

nu era miza lui, ci a Domnului.

Şi, de vreme ce Domnul a fost cel care îi descoperise în atâtea alte rânduri ceea ce urma să facă sirienii, de ce să nu fie sigur că şi de această dată Domnul ştia şi ce se întâmplă, dar şi ce urmează să facă?

(Psalmul 94:9 - “Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă?

Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?”;

Psalmul 146:8 -

“Domnul deschide ochii orbilor”.)

Slujitorul lui era străin de realitatea spirituală din jurul său şi de aceea 

Cineva trebuia să-l facă să vadă.

Nu ochii fizici erau problema, ci ochii săi spirituali, ochii credinţei.

Caii şi carele de foc erau de mult acolo, atât doar că Elisei conta pe ceea ce era nevăzut, în vreme ce slujitorul lui era dependent doar de ceea ce se vede. 

Cineva spunea odată:

- “Dumnezeu vrea să ne convingă de realităţi invizibile, în vreme ce diavolul vrea să ne convingă de irealităţi vizibile!” 

Câţi oameni nu sunt, din păcate, în această stare... Incapabili să-l vadă pe Dumnezeu sau lucrările Sale (Romani 1:20 sau Ioan 3:3). Orbirea spirituală e o lucrare a celui rău şi de aceea această rugăciune este o confruntare cu lucrarea acestuia. Incapabili să-şi vadă nevoia (Apocalipsa 3:17). Cea mai mare nevoie a omului este să-şi recunoască nevoia. Până când nu ştim exact cum suntem, nu vom simţi nevoia unei intervenţii divine în viaţa noastră. Câţi oameni în jurul nostru văd greşelile altora, dar nu şi le pot vedea pe ale lor? Ei au nevoie de cineva care să se roage: -Doamne, deschide-i ochii să vadă! Incapabili să vadă remediul Evangheliei. Aceştia pot să vadă o cruce, dar nu pot să-L vadă pe Cristos murind pe ea pentru ei şi păcatele lor. Cel rău va dori să-i orbească pe oameni când cu plăceri, când cu prejudecăţi sau cu păcate, ca să nu poată vedea lumina Evangheliei de pe faţa lui Isus Cristos (2 Corinteni 4:4).Înainte de toate, această rugăciune trebuie să fie personală - Psalmul 119:18 -  “Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Începe fiecare zi cerându-I Domnului să-L poţi vedea la lucru în viaţa ta şi în preajma ta.  Nu uita că vederea sănătoasă depinde de inima curată (Matei 5:8). Deseori Dumnezeu se foloseşte de oameni pentru a-şi face lucrare, chiar şi atunci când lucrează minuni. Iov a învăţat ce înseamnă să slujeşti drept ochi orbului  Iov 29:15  - “Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior”.  Atunci când te rogi Domnului ca să-i deschidă cuiva ochii, acceptă ca Domnul să te folosească ca să-i deschizi Evanghelia sau să-ţi deschizi viaţa pentru acea persoană. Fă o listă a celor cu deficienţe de vedere spirituală din preajma ta şi mai apoi adu-i la Domnul pe nume, individual, prin rugăciune, ca El să se atingă de ei. Marcu 8:22 “.... au adus la Isus un orb, şi L-au rugat să Se atingă de el.” Chiar dacă răspunsul nu va veni atât de prompt ca în cazul lui Elisei, roagă-te întrezărind răspunsul. În aceasta constă rugăciunea credinţei.