luni, 5 martie 2012

El permite să alunecăm într-o criză....

Cea mai mare iluzie a omului este că în viaţă totul se reduce la: 
-pâraie, izvoare, lacuri, grâu, orz, vii, smochini, rodii, măslini, miere, pâine, fier, aramă, case frumoase, boi, oi, argint, aur, şi variantele moderne ale acestora, adică lucruri care se măsoară în euro, cai putere, gigabztes şi alte unităţi de măsură ale lumii contemporane.
 Mentalitatea generală omenească afirmă că dacă ai din belşug aceste lucruri, te poţi declara fericit, iar folosind un termen spiritual, eşti binecuvîntat. 
Această concepţie greşită despre fericire, respectiv binecuvântare, îi conferă omului care o atinge o stare de autosuficienţă şi automulţumire care îl împiedică să se mai gândească la Dumnezeu. 
Ce să mai aibă a face cu Dumnezeu cineva care are de toate şi care simte că nu-i mai lipseşte nimic. 
Însă lucrul care scapă din vedere în acest greşit raţionament, este că toate lucrurile pe care le avem, chiar şi ce care par mai neânsemnate, sunt o expresie a dragostei lui Dumnezeu.
 Sănătatea trupului, puterea fizică, căldura soarelui, lumina zilei, odihna nopţii, prospeţimea aerului, limpezleimea apei, ploaia cerului, fertilitatea pământului, dragostea de mamă, edenul familiei, umbra copacilor, farmecul anotimpurilor, ciripitul păsărilor, dulceaţa fructelor, si lista ar putea continua la nesfârşit, nu sunt o aparitie pur întâmplătoare, ci sunt dovezi ale bunătăţii lui Dumnezeu, care se înoieşte faţă de noi în fiecare dimineaţă. 
Dar mai presus de toate acestea, Dumnezeu ni S-a dăruit pe Sine Însuşi, iar toate celelalte lucruri care ne-au fost date nu sunt decât cadrul în care Dumnezeu vrea să ne bucurăm de El.
 Prezenţa Sa în viaţa omului cântăreşte mai mult decât toate lucrurile din lume, şi dacă ar fi să alegi intre a fi bogat şi sănătos dar fără Dumnezeu, sau sărac şi bolnav dar cu Dumnezeu, atunci este cu mult mai preferabilă calea a doua.
 Aceasta era si convingerea lui Moise când a exclamat:-
„Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
 El permite să alunecăm într-o criză doar pentru a ne ajuta să descoperim o şi mai mare abundenţă şi anume o abundenţă a unei vieţi trăite în totală dependenţă de El.
 Cei care au gustat cât de bun este Domnul sunt de acord că nimic nu poate fi pus alături cu acest gen de fericire, şi crizele vieţii sunt doar mici neplăceri în comparaţie cu catastrofa pierderii legăturii permanente cu cerul.