Ziua asta ca o
uşă trântită,
ca o lacrimă de
unică folosinţă,
cu clipa ei
buimăcită de suferinţă,
s-a poticnit de strigătul nestrigat,
a murit
suspendată pe obrazul nimănuiului …
Ziua asta mă
desparte de alte zile,
de cele ce-au
fost şi de cele ce-or fi,
cum se despart în
pustiuri cămile
pentru-a albi aerul dintre oaze
cu suflarea lor grea…
Ziua asta mă
desparte
aşa de cenuşiu şi
prăfos, că nimeni
nu mai întinde
spre mine zâmbind
o mână cu o
floare sau altceva…
Numai Tu,
inima-Ţi clocotind,
spre inima mea
o-ntinzi cu atâta iubire,
că trec prin ea
razele unui zâmbet sublim…
Şi-mi şopteşti la
inimă să încerc
nu să fiu, ci să
fim!
