Un lucru mărunt trece de obicei nebăgat în seamă, măcar că poate fi purtătorul unui mesaj important.
Un simptom slab ar putea revela instalarea unei boli grave, dacă n-ar fi etichetat ca nesemnificativ.
Un ţânţar “nervos şi foarte slab de constituţie” inoculează germenul fatal al malariei.
O schimbare abia perceptibilă în zumzetul motorului se străduieşte a comunica iminenţa unui defect în funcţionarea automobilului, etc …
Multe lucruri în viaţă sunt retrogradate la statutul de “mărunt” prin simplul fapt al repetării lor cu oarecare frecvenţă. Procesul se cheamă “obişnuinţă”, un mecanism mental cu două tăişuri.
Obişnuinţa ne ajută să abordăm în mod automat situaţiile cu care ne confruntăm frecvent, fără a trece de fiecare dată prin întreg procesul de investigare, informare, analiză şi decizie.
Lucrând în conjuncţie cu memoria, obişnuinţa ne scuteşte de efortul mental reclamat în mod constant de faptul divers ... În acelaşi timp, obişnuinţa prezintă anumite pericole.
Ea toceşte acuitatea mentală în perceperea situaţiilor repetate, reducând la minim (sau la zero) elaborarea.
Obişnuinţa funcţionează în acest caz ca un filtru, selectând informaţiile pe care memoria le eliberează la primirea anumitor stimuli din exterior.
De exemplu, când auzim sirena ambulanţei pe drumurile publice, mintea noastră este condiţionată să răspundă într-un anumit fel.
Mintea extrage din arhiva memoriei informaţiile practice, utile şi urgente.
Ştim de îndată că trebuie să tragem pe dreapta, făcând loc ambulanţei să zboare spre destinaţia ei.
Ambulanţa are prioritate şi a nu i-o acorda ne-ar putea costa o amendă grasă.
Obligaţii şi consecinţe sunt termenii în care gândim întâlnirea cu ambulanţa.
Cum reacţionăm în timp ce aşteptăm ca ambulanţa să treacă?
Nerăbdători!
Frustraţi!
Chiar acum şi-a găsit să vină, când suntem atât de grăbiţi!
Între timp lumina semaforului se schimbă.
Pufnim nervoşi
. Încă două-trei minute irosite.
Întârzierea ne afectează starea mentală şi programul zilei.
Ce pierdem din vedere?
Undeva s-a întâmplat un accident.
Cuiva i s-a făcut rău.
Cineva se zbate între viaţă şi moarte, iar minutele pierdute de noi pot însemna pentru cel/cea în cauză diferenţa între a trăi şi a muri.
Sirena ambulanţei a devenit un lucru mărunt.
Ne-am obişnuit să ne oprim la aparenţe.
Contabilizăm doar pierderile proprii.
Rămânem concentraţi pe noi înşine.
Ne-am deconectat, cu multă vreme în urmă, de adevărata semnificaţie a trecerii ambulanţei, care aleargă în ajutorul semenului nostru.
