marți, 27 mai 2014

Abiel ....jertfa si iubire

.....dacă aș ajunge atât de departe încât mi-ar fi frica mai înaltă ca munții și nu aș mai putea să-L văd pe Domnul Dumnezeu, știu că S-ar înălța peste ceruri, mai presus de frica mea, să înțeleg că El e Cel Prea Înalt.
Dacă mi s-ar întări lutul până acolo că mi-aș pierde orice nădejde că se mai poate face ceva cu mine, știu că ar găsi cu cale să mă ude și să mă lucreze din nou, doar să înțeleg că El e Olarul.
Chiar dacă ar fi să fiu biruită de gândul că m-a dat în mâinile vrăjmașului și m-aș simți risipită în mii de bucățele, până la cele mai îndepărtate margini ale pământului, chiar și acolo ar veni după mine Cristos , să mă culeagă.
Chiar dacă aș ajunge să rămân mută în fața porții Lui și n-aș mai găsi în mine nici măcar puterea să-mi ridic mâna și să bat, știu că S-ar deschide pe Sine de dragul meu, doar să înțeleg că El e Ușa și că n-are nevoie de bătaia mea ca să mă iubească.
Dacă aș ajunge să nu-L mai văd când L-aș privi și să nu-L mai ascult când L-aș auzi, chiar dacă aș uita și cine sunt și ce îmi este El, chiar și acolo mi S-ar arăta ... până acolo S-ar duce să mă vadă pentru că i-ar fi dor de făptura mâinilor Lui.
Chiar dacă aș ajunge atât de departe încât acum nici nu pot concepe, știu că m-ar găsi și mi S-ar arăta nu ca să mă mustre, nu să mă întrebe ”dar tu cum ai ajuns aici?”, nu ca să Își rupă Legământul, ci doar ca să îmi spună că distanța nu înseamnă nimic și că depărtarea nu Îl afectează pe El deloc și nici dragostea Lui. Nu vorbesc de depărtare ca și un stil de viață, dar dacă s-ar întâmpla să ajung atât de departe încât să văd că totul e pierdut, atunci știu că până și acolo mi Se va arăta Cristos ca să înțeleg că încă n-am văzut nimic.
Astea sunt lucruri valabile pentru oricine a fost răscumpărat de Sângele lui Isus, așa că dacă ai ajuns atât de departe de El încât ți-ai pierdut orice speranță că se mai poate întâmpla ceva bun și nu mai găsești în tine nici măcar un strop de credință, stai liniștit. Domnul  nu ți se arată de departe ca să-ți spună ”mai speră!”, sau ”mai crede!” El știe că nu mai poți și că tot ce ai nevoie să știi e că te iubește cu o iubire veșnică, cu o iubire care nu depinde de tine sau de depărtarea ta, cu o iubire care nu se sfârșește când nu i se mai răspunde, cu o iubire care nu renunță nici măcar când tu renunți. Ești iubit cu o iubire care nu e condiționată de nimic și nu e limitată de nimic. Dumnezeu te iubește pentru că El e Dragoste și ar fi împotriva naturii Lui să nu te iubească.
”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” - 1 Corinteni 13:4-7
Din dragoste El a acoperit totul, a crezut totul, a nădăjduit totul și a suferit totul. De departe, de pe cruce, m-a văzut și te-a văzut și a știut cât de departe putem ajunge, dar cu toate astea nu Și-a zis ”pentru ce să sufăr, oricum are să se depărteze de Mine...nu merită!” - ci a nădăjduit totul și de acolo, din cel mai depărtat loc posibil a strigat :
-Te iubesc cu o iubire veșnică.