Nu ştim, dar ne putem aminti prin
ce cuvinte ne-a avertizat Domnul că vrea să ne înşele pe noi.
Pentru a cunoaşte un om, trebuie
să te apropii de el încet şi cu băgare de seamă,
iar nenorocirea îţi arată dacă ai
un frate, un prieten sau doar un nume.
Oamenii înţelepţi îşi aleg
mentorii, partenerii de viaţă şi prietenii, întâi cu mintea şi apoi cu ochii.
Dacă nu sesizezi şi nu
îndepărtezi viciile prietenului, ţi le însuşeşti.
De ceea ce e pe cale să vină,
înţeleptul se păzeşte ca de ceva ce a şi venit.
Cine nu deschide ochii, deschide
punga.
Cine crede că reclamele sunt
scrise în favoarea celui ce le citeşte, nu a celui ce le-a scris,
nu ştie să citească.
Înţeleptul vede pericolul;
nebunul nu-l ia în seamă, nici dacă este sesizat.
Vegherea este calea pe care merg
toate virtuţile. Ea păzeşte mintea de orice nălucire.
Când oamenii te ridică mai sus,
vezi să nu-ţi fugă pământul de sub picioare.
Fără cea mai severă veghere
asupra lui însuşi, omul nu poate propăşi în nicio virtute.
Pe măsură ce îmbătrânesc mă
gândesc tot mai puţin la ce spun şi fac alţii
şi mai mult la ceea ce spun şi
fac eu.
Cine vrea să-şi rezolve lucrurile
la vreme potrivită, trebuie să-şi împartă cu atenţie timpul.
Viaţa nu se trăieşte în ciornă,
ci numai pe foaia de examen.
Ce
folos are băgarea de seamă după ce am comis o greşeală sau după ce am fost
înşelaţi.
De regulă, minciuna este
transparentă, dacă erai mai atent puteai privi prin ea.
Rareori ne dăm seama că semnele
lui Dumnezeu ne arată drumul.
Luându-ne după oameni, ajungem
tot la oameni, acolo unde neputinţa este la ea acasă.
Nu de vorbele celor mai mulţi
trebuie să ţinem seama, căci ne vor obosi mulţimea părerilor omeneşti, ci de
judecata Celui ce cunoaşte adevărul şi judecă întotdeauna cu dreptate.
„Dacă zici:
«Ah! n-am ştiut!»... Crezi că nu vede
Cel ce cântăreşte inimile şi Cel ce veghează asupra sufletului tău? Şi nu va
răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe
24:12).
