duminică, 8 iunie 2014

Judecaţi în porţile voastre.


Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii şi niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul! ... Dar iubiţi adevărul şi pacea! (Zaharia 8:16, 17, 19)

Înţelegem din aceste rânduri că principiul căutării adevărului şi păcii în relaţii nu este unul aplicabil doar unora dintre copiii lui Dumnezeu, dintr-o perioadă specifică din istorie. Acest principiu este ancorat în caracterul lui Dumnezeu („Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul”) şi prin urmare ne este aplicabil şi nouă cu aceeaşi autoritate.

Întrebarea pe care mi-o pun este: de ce ajung adesea în situaţia în care mi se pare că trebuie să aleg să rămân sau lângă adevăr sau lângă pace dar nu lângă amândouă simultan? În contextul relaţiilor dintre noi adesea ajungem în impas datorită imperfecţiunilor noastre. Ajungem să ne tăiem calea unul altuia, ajungem să ne greşim unul altuia, ajungem să ne dezamăgim unul pe altul.

Ce facem în aceste situaţii? Câtă vreme să căutam pacea? În ce fel să trăim în lumină (adevăr)? Câtă lumină este necesară între noi? Cât adevăr? Câtă transparenţă? Care este costul dacă nu caut şi adevărul şi pacea?

Mereu sunt tras în doua direcţii: idealismul mă îndeamnă să visez la împlinirea tuturor principiilor Scripturii, să doresc desăvârşirea şi totuşi, în mod realist, mă văd slab, falimentar în împlinirea multor lucruri de bază fără să mai vorbesc despre fiecare detaliu pe care-l văd în Cuvânt. Câtă desăvârşire să ne dorim în relaţii?

Ce paşi concreţi ar trebui să urmăresc în a avea relaţiile în lumină şi să am certitudinea lăuntrică că Dumnezeu nu urăşte niciuna dintre relaţiile pe care le am cu semenii mei?

Iată ce trebuie să facem:

În primul rând, hotărăşte-te să spui adevărul.
...Fiecare să spună aproapelui său adevărul.
Mesajul pe care Domnul îl transmite prin Zaharia este un imperativ necesar în relaţiile dintre noi. Îmi aduc aminte de un alt moment deosebit din Scriptură, când Daniel, pus în faţa unei alegeri, s-a hotărât să nu se spurce. Cred că totul porneşte de la deciziile pe care le luăm în inima noastră. Dacă suntem hotărâţi să fim o desfătare pentru El, atunci vom lua decizia de a spune adevărul, chiar dacă este incomod, supără sau naşte tensiuni. Făcând aşa îi araţi celuilalt că, cu adevărat, îl iubeşti.

În al doilea rând, rezolvă conflictul în cadrul în care a început.
... Judecaţi în porţile voastre...
Atât de uşor luăm o vorbă, o neînţelegere şi să o mărturisim altora, cu scopuri bune sau rele. Dar, Domnul ne spune că pacea ajunge să domnească între noi, atunci când rezolvăm conflictul în cadrul în care a început. Nu cred că trebuie să ocolim confruntarea, ci ea este cea care va aduce pace, în cele din urmă.

Şi, în al treilea rând, gândeşte conflictul obiectiv, nu subiectiv.
Nici unul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său.
Faptul că suntem parte a conflictului ne face să fim, de multe ori, subiectivi în evaluare. Dar, dacă inima ta trece dincolo de persoana ta şi se gândeşte la aproapele tău, nu te mai uiţi la celălalt ca la singurul vinovat, ci pentru că îl iubeşti vei încerca să fii obiectiv.

Iar de aici, continuăm cu exemplul Domnului Isus ca modelul suprem care a trăit toate cele trei principii. Pe lângă acest exemplu beneficiem de harul deosebit care ne este oferit şi atunci când aplicăm corect principiile şi atunci când falimentăm. Puterea Domnului este disponibilă celor ce vor să trăiască în curăţie la înălţimea chemării Sale. Chiar prezenţa Duhului în viaţa credinciosului este o indicaţie a potenţialului desăvârşirii noastre.

Sunt multe pasaje nou testamentale care întăresc faptul că Dumnezeu doreşte ca fiecare dintre copiii Săi să trăiască în lumină, adevăr şi totuşi să ierte, să rabde chiar şi pierderea, să iubească. Toate acestea fiindcă pacea este importantă. Nu e deloc uşor având în vedere cît de imperfecţi suntem.

Închei exprimându-mi speranţa că întrebările acestea vor ajuta la tragerea concluziilor personale, la acordarea mentalităţii fiecăruia dintre noi cu voia Domnului şi ne vor ajuta să trăim mai dependent de Dumnezeu ca până acum. Mă gândesc cu bucurie la potenţialul de bucurie, pace şi eficienţă pe care Sărbătorile în lumină îl poartă.