Schimbarea este inevitabilă, creşterea este intenționată!
Orice reuşită începe cu decizia de a încerca.
Oricine are puterea să facă pe altcineva fericit, unii prin doar simplu fapt că intră într-o încăpere, alții prin faptul că ies dintr-o încăpere.
Experiența este un învățător dur, mai întâi îți dă testul, apoi te învață.
Credința e ca şi un radar care vede pe timp de ceață - realitatea lucrurilor de la o distanță pe care ochiul uman nu o poate vedea.
Fericirea nu e destinația la care ajungi ci este felul în care ştii să călătoreşti.
Nu vreau să ajung la sfârşitul vieții mele şi să aflu că am trăit doar lungimea ei ci vreau să pot să trăiesc viața în toată plinătatea ei.
Prețul pe care îl plăteşti atunci când renunți este că mereu vei trăi cu întrebarea ”cum ar fi fost dacă aş fi mers mai departe?”
Nu poți să decizi când şi unde ai să mori, dar cu siguranță poți să decizi cum ai să trăieşti acum!
Am vrut un final perfect. Acum după un drum greu, am învățat că unele poezii nu rimează şi că unele poveşti nu au un început clar, sau poate au un mijloc ciudat şi un final şi mai ciudat.
Viața este despre a nu şti, despre a fi forțat să te schimbi, să ştii când se iveşte o ocazie şi să ştii să profiți de ea din plin fără a ştii ce se va întâmpla în continuare.