duminică, 2 august 2015

Ce îl frânge pe unul îl întărește pe altul.

Un rege, demult, avea o piatră prețioasă nemaipomenită, un diamant neprețuit. 
Ținându-l în lumină, de pe fiecare din fațetele mărgăritarului străluce perfecțiunea. 
Această piatră scumpă, credea regele, trebuia să devină fără îndoială perla de căpătâi a coroanei regale.
Într-o dimineață, regele se trezi și, luând perla să se mai bucure odată de frumusețea ei, descoperi cu multă tristețe că, pe una din fețele diamantului, cobora o crăpătură fină.
Cei mai buni bijutieri au fost chemați să analizeze piatra scumpă doar-doar o vor putea repara, dar nimeni nu putea să facă nimic – crăpătura era destul de adâncă pe fața perlei așa că orce încercare de a elimina crăpătura nu putea decât să ducă la distrugerea mărgăritarului.
În cele din urmă, un bijutier, un om simplu dintr-unul din satele învecinate, s-a apropiat pretinzând că el va salva diamantul.
Regele râse. Cei mai mari meșteri bijutieri din lume examinaseră perla și nu i-au dat nici o șansă; cum putea el, un simplu bijutier de la sat, să spere că va putea face ceva mai bun decât ceilalți?
Ce putea însă să piardă? Regele i-a permis bijutierului să petreacă o noapte, doar o singură noapte cu diamantul. Dacă îl va repara, bijutierul va primi o răsplată regească. Dacă nu va reuși, va vedea el cu ce osândă strașnică știe împăratul să pedepsească neobrăzarea!
Închis în camera-i, bijutierul privi îndelung la mărgăritar. Era cu adevărat magnific, strălucind ca focul soarelui când mângâie suprafața apelor. Iar crăpătura, deși mai subțire decât un fir de păr, nu putea fi înlăturată fără pericolul distrugerii iremediabile a viitoarei bijuterii a coroanei regale. Ce putea el face?
A doua zi dimineața, bijutierul ieși din cameră cu piatra prețioasă în mână și cu o privire triumfătoare pe chipul său obosit.
Când a prezentat diamantul, întreaga curte regală – regina, căpeteniile, chiar și nebunul curții – au izbucnit în strigăte de uimire. Crăpătura era tot acolo, nu putu fi ștearsă, dar pe fața cu crăpătura, bijutierul a săpat un trandafir, simbolul regatului, transformând crăpătura în tulpină.
Regele s-a ridicat din tronul său și l-a îmbrățișat pe simplul, modestul bijutier, spunând: „Acum, cu adevărat, aceasta este nestemata coroanei regale! Diamantul era magnific și până acum, cel mai frumos din toate câte am văzut. Dar era, totuși, un diamant ca toate celelalte diamante. Acum însă, el este o comoară cu adevărat unică!”
Adesea în viață avem de întâmpinat diverse situații care, deși sunt îngăduite de „sus”, par a fi atât de „jos”. Aceste lucruri negative – nu numai tragedii devastatoare, dar și dureri și neplăceri prin care trecem în viața de fiecare zi – lasă urme în ființa noastră, dacă nu prin forța lor proprie, cel puțin prin efectul lor cumulativ și prin prezența lor aproape constantă. Fiecare experiență și fiecare persoană pe care o întâlnim contribuie la țesătura vieții noastre.
Două persoane pot trece prin același eveniment, dar pot avea două abordări complet diferite. Ce îl frânge pe unul îl întărește pe altul. Ce pentru unul este crăpătură în diamant, pentru altul este tulpină de trandafir.
„Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” Genesa 50:20a