Dragoș Croitoru. Marturie despre situația fraților din Norvegia.

Dragoș Croitoru: Am fost invitat, in luna februarie, la biserica din Bergen, Norvegia, impreuna cu fratele Axinte Octavian impreuna sa slujim Domnului. Am sa va spun cam cum e starea fratilor vostri si a surorilor voastre de acolo.

Cand am facut prima escala pe aeroportul din Munchen, fratele care m-a invitat m-a sunat la telefon. El mi-a asigurat ca ma asteapta: „ai cazare,” el mi-a cumparat bilete, totul. Si acuma spune: „Frate Dragos, te rog frumos, iarta-ma. Eu nu pot sa vin la aeroport pentru ca mi-am luat nevasta si copiii si am fugit in tara. Am o fata de 13 ani. O colega de-a ei, norvegianca, a implinit varsta e 13 ani. A facut un banchet si a chemat-o si pe fata mea. N-am vrut sa o las. A venit diriginta la mine acasa si mi-a spus ca in momentul asta, fata se imbraca si pleaca la distractie. Eu am incercat sa ii spun ca sunt crestin. „O sa va dau eu voua, crestini,” [a zis diriginta]. Si cand s-a uitat la mine amenintator, dupa ce a plecat diriginta, mi-am imbracat copiii, fetita de doua luni nascuta, [mi-am luat] nevasta si sunt in tara, frate Dragos. O sa te astepte altcineva.”

M-a asteptat un frate si in timp ce ma ducea acasa, spunea: „Frate, te-as lua la mine, dar sotia nu-i acasa. Impreuna cu copiii pe care-i am, i-am dus, ca au venit patru politisti, au fortat fereastra, usa, ca sa intre sa imi ia copiii. Nevasta, terorizata, nu i-a dat apel [telefonic], i-a scris un mesaj. Si-i spune: „Mai barbate, astia au venit sa ne ia copiii.” Am urlat. Eram pe santier. Am sarit in salopeta pe masina. Copiii mei, Domnul a facut sa intarzie de la scoala pana acasa. Ei trebuiau sa fie acasa dar au intarziat si nu erau acasa. Am luat copiii si i-am dus in – la cineva. Mi-am dus si nevasta. Sunt singur.

Gazda mea imi spune: „Frate, poti sa dormi. Am casa mare. Nevasta si copiii sunt plecati. Am numai un baiat de 17 ani. E mare, voinic. Sa-l ia pe asta daca li-l trebuie (glumea). Dar pe ceilalti nu ii dau.

Am ajuns la adunare si fratii mi-au facut o urare: Bine ai venit, pe Tibles, frate Dragos. Tibles e muntele unde se sta trei zile pe post. Era plin de frati si la toate slujbele, mai mult de 15 surori nu am vazut in adunare si acelea cu groaza, cu frica, cu bagajele facute si cu dorinta de a pleca in tara. E o teroare cum nu va imaginati. La voi e o binecuvantare. Multumiti Domnului si rugati-va pentru cei de acolo. Pentru ca acolo exista niste legi, asa mi-au spus fratii, caci copiii sunt propietatea statului prin constitutia tarii. De la 10 luni, copilul il duci dimineata la cresa si il iei seara intre ora 6 si 7. Dar obligatoriu copiii, la opt [seara] trebuie sa fie culcati. Copiii n-au voie sa doarma cu parintii in camera. Trebuie sa doarma singuri ca sa isi formeze personalitatea. Nu ai voie sa dai dulciuri la copii, ei spun ca nu-i sanatos, decat samabata foarte putin. Daca ii intreaba pe copii si le spune ca le-ai dat miercurea dulciuri, vine si iti ia copiii.

De fapt e o politica ca sa rupa sentimentele astea paterne. Sa nu mai fie nici o legatura intre parinti si copii. Ei lucreaza deja acuma la a treia generatie de oameni de dupa razboi. Oameni fara sentimente. Roboti. Si vor sa creeze roboti. N-ai voie sa-l dragostesti copilul, sa-l saruti… Ce a ramas acolo, pe mine m-a ingrozit. [Mi-au zis]: Frate, asta-i aici la noi in Norvegia.

Si apoi, presa e cenzurata cum era la noi cu Ceausescu. Cata valva s-a facut [cu protestele], acolo nu se scria nimic. Locuitorii de acolo si crestinii spun ca e Protectia Copilului si este bine. Copiii sunt terorizati. Imi spuneau fratii o statistica arata ca un procent din copiii dati in adoptie se sinucid. Daca stiti dvs. in Norvegia, acum vreo trei ani, un tanar a impuscat vreo 80. De fapt, era de fapt un copil care a crescut in adoptie si a vrut sa se razbune pe sistemul norvegian.

Casa in care am stat [in aceasta vizita] era la marginea unui pod peste niste fiorduri mari. Un pod mare si mi-au spus, frate, am vazut copii cum se arunca dupa pod in apa si nu mai stie nimeni de ei. Nu rezista toti. Copii astia sunt terorizati.

Copilul, dupa ce este dat in adoptie, nu mai este asa de supravegheat. Aici au alte legi [si se intampla] abuzuri sexuale si altele. Dar, dupa ce e dat in adoptie, asociatia asta isi ia mana de pe copil. Asociatia asta are drept sa intre la orice ora in casa ta, dimineata sau seara, si sa verifice copiii. Nu exista propietate privata. Se prezinta, se legitimizeaza, unul dintre 20.000 + oameni care ii are si verifica copiii, tot, tot, tot. Este un abuz extraordinar. Presa nu scrie. Parintii sunt terorizati. Tot e tacit. In biserica, nu stiam ce sa predic, mai oameni buni. Stateau ca la morti toti. Cand am ajuns la prima seara, fratele cu care eram a zis: „Am avut o vedenie, fratilor. Se vedea ca o ridicatura de pamant plina cu ochi, cu niste ochi sticlosi, dusmanosi, care priveau in toate partile si aruncau o mare teroare. De la sute km, mii km, ochii astia supravegheau. In toate familiile intrau.” Si spunea proorocul, „Vedeam cum un fulger de la Dumnezeu a coborit si a lovit acolo si a distrus totul.” Nu pot sa spun ca e asociatia asta, dar eu cred ca e asta. Si eu ma rog ca Domnul sa faca dreptate.

Intr-una din zile, la plecare, m-am intalnit si cu fratele Marius si cu sora Ruth. Ne-am dat intalnireEi nu stau in Bergen, stau la 300km si copiii sunt dati, doi aici, doi acolo, la sute km unul de altul ca sa nu-i poata vizita sau sa-i oboseasca. L-am intrebat: „Mai Marius, mai lucrezi?” O zi pe saptamana i-au dat de lucru si spunea, acuma, autoritatile poate o sa spuna: „Cum sa-ti dam copiii daca nu lucrezi si n-ai cu ce sa-i tii?” Deci, totul e demonic, fratilor. Eu vorbeam cu Marius, Ruth era in masina, vorbea cu avocata, cand a coborit, a venit si ne-a imbratisat si a inceput a plange. Eu pe ea nu am vazut-o niciodata. Parca eram prieteni de o viata. Si imi spuneam: greu ii fac pe oamenii acestia sa zambeasca, dar usor ii fac sa planga. Ii curgea lacrimi pe obraz. I-am sarutat si am zis: „Lasati ca Dumnezeu va da…” nu gaseam cuvinte. Eram asmut. Ocatv a inceput si el sa planga si i-am zis: „Dar, taci, macar nu mai plange si tu, ca au plans destul oamenii astia.” Nu gaseam cuvinte de mangaiere. Eu cand ma uit ca suntem asa nepasatori si ca unul singur sa inscris sa mearga la – [la protest], pai de la mine din sat, cand s-a facut mars la Bucuresti au plecat 3 autocare. Iar voi, aveti copii, traiti bine, aveti bani, aveti case bune, lasati-i pe altii sa-i doara. Dar nu suntem pocaiti. Eu as dori ca Domnul sa ne motiveze. Cand la Suceava s-a facut acea intalnire, u venit 5-6.000. Am mai luat legatura cu frati din marile capitale, din Australia, in India, sa nu mai spun in America, s-au facut nu protest, ca nu asa l-a numit Consiliul Bisericesc- o intalnire, o demonstratie pasnica, ca suntem de acord cu ei. Va rog frumos, semnati petitiile si duceti-va la intalnirea aceasta.

In ultimile zile cand am stat eu acolo m-am imprietenit cu un frate norvegian, un om foarte credincios, misionar in Romania, vorbea romaneste. Si a spus: „Au inceput cateva ziare sa scrie ce se intampla in Norvegia, ceva e in neregula la Barnevernet si deja era un politician norvegian care a ridicat problema in parlament si deja lucrurile au inceput sa se miste. Conteaza si dusul tau [la intalnire/protest] , rugaciune, post, L-am intrebat pe Marius: „Ai nevoie de bani?” „Eu am din ce trai. Rugati-va pentru noi si sprijiniti-ne in rugaciune.” Faceti asta in fiecare zi. Si actiunile bisericii sa fie pentru voi ca o motivatie de participare. Ne-am imbratisat. Ne-am luat ramas bun. Am spus: ne rugam pentru voi. Si ne rugam pentru ei. Si i-am spus lui Marius: „Cand o sa ai copiii acasa, sa-mi dai un telefon.”