Fericirea: un soţ (soţie) care îşi iubeşte soţia (soţul) este fericit (fericită) dacă îşi vede soţul (soţia) fericit (fericită).
Supunerea: unui soţ (soţii) care îşi iubeşte soţia (soţul) nu îi este greu să se supună hotărârilor pe care amândoi le fac.
Răbdarea: în viaţa de familie soţul şi soţia petrec mult timp împreună.
Ei îşi descoperă defectele, stângăciile.
Răbdarea şi acoperirea acestora este o adevărată demonstraţie de iubire!
Părtăşia: bucuriile, suferinţele, timpul, etc. în viaţa de familie sunt comune soţului şi soţiei.
Consacrarea: planurile de familie şi obiectivele propuse nu sunt doar pentru unul din cei doi.
Creşterea familiei, construitul casei, asigurarea venitului în familie este o responsabilitate comună!
Credincioşia: Dumnezeu a rânduit pentru om o singură femeie şi pentru femeie un singur bărbat.
Fiecare şi-a ales partenerul sau îl va alege funcţie de principiile lui.
Odată ales trebuie să rămână unic (unică).
Iubirea adevărată nu înşeală!
Slujirea: lipsa regulată de la Biserică te conduce înspre frecventarea altor locuri.
Rugăciunea zilnică evitată te provoacă la alte practici.
Lipsa unui timp de citit în Biblie conduce la alte lecturi.
Cine iubeşte se roagă pentru persoana iubită!
Responsabilitatea omului căsătorit este să-L cinstească pe Dumnezeu şi să-şi cinstească tovarăşul de viaţă, să-I placă lui Dumnezeu şi să-i placă tovarăşului de viaţă, să se îngrijească de lucrurile lui Dumnezeu şi de lucrurile familiei.
„Cât despre mine, Eu şi casa mea vom sluji Domnului”.
