Te iubesc predicatore!

Te iubesc omule de la Altar, oglindă a cerului şi slujitor al suferindului. Te iubesc pentru că ai ştiut Adevărul şi ţi-ai asumat rostirea Lui. În întunericul din biserică erau mulţi care credeau în lumină, dar atât de puţini gata s-o aprindă. Erau mulţi care credeau în adevăr, dar atât de puţini gata să sufere pentru Domnul Isus şi tu ai devenit torţa noastră, luminând din Sfeşnicul Luminii sfinte întreaga biserică. Te iubesc pentru curajul de a crede şi de a rosti adevărul, într-o vreme când el era exilat sau întemniţat în suflete pângărite de tăcere. Îţi mulţumesc că nu ai păcătuit şi tu prin tăcere.
Îţi mulţumesc pentru că Adevărul descoperit prin Revelaţie divină, şi care te-a eliberat de tirania răului şi a fricii, era soluţia bisericii şi n-ai pregetat să ni-l spui. Îţi mulţumesc pentru că la Altar nu ai reînviat fantomele trecutului, adormindu-ţi enoriaşii, ci ai adus miezul dragostei divine redându-l întru înţelepciunea prezentului.
Ai ştiut să faci din Altarul la care slujeai, locul în care Dumnezeu răspundea întrebărilor bisericii aflate sub jugul păcatului . Ai devenit vocea Lui şi vocea noastră. Ai trecut de partea Sa şi a celor obidiţi, acuzând tirania păcatului şi necredinţa fariseilor. Ştiai că va fi o cruce a suferinţei şi martirajului, dar nu te mai temeai de moarte după ce veşnicia te adoptase.
Îti mulţumesc pentru reabilitarea înaltei slujbe pe care o aveai, slujbă atât de compromisă de cei ce au predicat apă dar au băut vin, de cei ce se proslăveau pentru o slavă deşartă în mizeria mândriei personale. Te-ai ridicat la înălţimea chemării unui înaintaş a lui Cristos şi ai demascat păcatul curviei spirituale al fariseismului bisericesc, şi pentru că iubeai adevărul, au început oamenii să te iubească până la a se pune zid de apărare în jurul tău. Ţi-ai apărat turma cu hotărâre de jertfă, şi turma s-a pus între tine şi colţii lupilor. Te iubesc şi toate nădejdile mi-au înflorit, cugetând la fapta ta şi a turmei tale. Mă cutremuram ori de câte ori citeam cuvintele Scripturii: “Bate-vor păstorul şi oile se vor risipi”. Îmi citeam sentinţa şi mă resemnam la gândul rănii care se va lăsa ca o prăpastie într-o zi între mine şi cei pe care-i iubeam, cum s-a căscat nemiloasă la crucificarea Păstorului celui Bun, Isus Cristos.
Te iubesc predicatore, care ai ascultat mai mult de Dumnezeu decât de înaltele feţe bisericeşti de comitetele celor ce uzurpă prin stăpânirea lor pe Stăpânul Atotputernic căruia i se cuvine toată închinarea şi adorarea .Te iubesc , căci ai preferat adevărul Lui Cristos împreună cu suferinţa Lui, refuzând arginţii lor murdari şi înaltele lor favoruri lumeşti . Mi-ai cucerit inima şi mi-ai reînviat visul.
Îmi vei spune că n-ai vrut să fii erou şi că nu e nici o faptă de eroism în tot ce ai făcut. Te cred şi te iubesc cu atât mai mult. Dar nu e oare eroism să spui adevărul într-o biserică a minciunii,o sinagogă a Satanei? Nu e eroism să fii gata să mori pentru adevăr, într-o lume care minte pentru a trăi? Nu e oare eroism să stai la Altar, ca jertfă vie, într-o lume care jefuieşte altarele? Sau ce faptă poate fi mai eroică decât să te faci părtaş luminii cereşti într-o viaţă de întuneric a unei biserici moarte căreia îi merge doar numele că trăieşte?
Să stai drept în mijlocul unora care au învăţătura lui Balaam şi in faţa celor care se târăsc la picioarele Izabelei da e putere divină ce te ţine! Şi cum ar fi învăţat biserica să se ridice în capul oaselor dacă n-ar fi avut în tine modelul? Cum ar fi îngenunchiat biserica în faţa lui Dumnezeu, după ce îngenunchiase în faţa unei prostituate, dacă n-ar fi fost genunchii tăi plecaţi în mijlocirea pentru biserică?
Acum când citeşti aceste rânduri şi vezi starea bisericii tale te rog în numele Domnului Isus înflăcărează darul Duhului Sfânt ce este în tine şi pregăteşte biserica pentru a fi vrednică pentru întâlnirea cu Mirele-I iubit .


Maranata!