Rugăciunea cea mai fierbinte este cu adevărat cea mai potrivită şi mai puternică pentru a obţine orice lucru, iar cea mai nobilă dintre toate lucrările este ce e zãmislitã de un spirit abandonat. Cu cât spiritul este mai abandonat, cu atât rugăciunea si lucrarea sunt mai puternice, nobile, folositoare, vrednice de laudã şi desãvârsite. Spiritul abandonat poate totul.
Dar ce este un spirit abandonat?
Un spirit abandonat este acela care nu se tulbură de nimic, care nu este legat de nimic, care nu şi-a legat binele său suprem de nimic altceva, care nu ia câtuşi de puţin în seamă ceea ce este al său, care este complet cufundat în voinţa divină şi ieşit din sine însuşi.
Nimeni nu poate îndeplini vreodată o lucrare, oricât de umilă ar fi ea, dacă nu primeşte de acolo putere şi tãrie.
Omul trebuie să se roage atât de înfocat, încât să dorească nespus ca toate membrele, toate puterile sale, ochii, urechile, gura, inima şi toate simţurile sale să-şi dea osteneala în rugăciune şi nu trebuie să înceteze rugăciunea mai înainte de a simţi cum se uneşte cu cel care este prezent şi la care se roagă:
-Dumnezeu.
