vineri, 19 martie 2010

Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase. Habacuc 3.19 Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat! Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!