Cunoasteti desigur ca toti oamenii de stiinta (antropologi, zoologi, biologi) se impart in doua mari tabere : unii (Darwin si discipolii sai) sustin ca oamenii coboara din maimute ; ceilalti (Dacqué si scoala lui) pretind ca maimutele coboara din oameni.Coboram noi din ele? Coboara ele din noi? Ei bine, luand drept pilda aceste trei figuri de gimnastica elementara, ma incumet totusi, sa va indemn sa faceti poezii, dar nu imitand, nu maimutarindu-va. Scrieti ce vreti voi, ce va vine voua in minte, in suflet si-n imaginatie, mai bine banalitati si extravagante, versuri siropoase ori versuri grosolan protestatare, prostii chiar, bazaconii, enormitati, dar ele sa fie ale voastre. Nu pierdeti nicicand din vedere pericolul imitatiei, mereu la panda, nu mai putin de vege decat spinul din calea voinicului, tendinta tot atat de fireasca omului ca si maimutei. Sociologi ca Gustave Le Bon, Gabriel Tarde si Elias Canetti i-au studiat legile si i-au constatat universalitatea, statornicia, periculozitatea.Nu repetati, nu imitati. Nu jucati rolul pe care, in deplina nevinovatie, il implineste la masina de scris foaia subtire de culoare inchisa numita carbon sau indigo. Sa stiti ca usor nu va va fi catusi de putin, intr-atata este omul o fiinta repetitiva, imitativa, mimetica. Indraznesc totusi sa va implor : nu scrieti dupa tipic, nu fiti papagal, maimuta, hartie carbon. Si nu scrieti spre a face placere altora : colegilor, tovarasului profesor diriginte, prietenilor, vreunei fete (respectiv vreunui baiat), parintilor, redactorilor de reviste, persoanelor influente, mai stiu eu cui ; ci numai voua insiva. (....)
Iata verificarea : sa-ti placa, sa fii multumit in primul rand tu insuti. Fiti din acest punct de vedere, egoisti : straduiti-va sa dati numai lucruri pe care le veti fi scris cu placere, cu ochii cugetatori ai inimii indreptati spre launtrul vostru.
