luni, 21 iunie 2010

Căt de important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el.

Cuvintele celor răi sunt nişte curse ca să verse sânge, dar gura celor fără prihană îi izbăveşte
Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de silnicie
Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun; cu cât mai puţin cuvintele mincinoase în gura unui om de viţă aleasă!
Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele
Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor..Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis. Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine.
Ca zgura de argint pusă pe un ciob de pământ, aşa sunt buzele aprinse şi o inimă rea.
Cel ce urăşte se preface cu buzele lui, şi înăuntrul lui pregăteşte înşelăciunea.
Când îţi vorbeşte cu glas dulce, nu-l crede, căci şapte urâciuni sunt în inima lui.
Chiar dacă-şi ascunde ura în prefăcătorie, totuşi răutatea lui se va descoperi în adunare. –