luni, 14 iunie 2010

Iubirea este o cale regala de creştere spirituala – Dumnezeu este suprema iubire si El este cel care face posibil prin iubirea Lui ca toata Creatia sa existe. Pentru cei treziti spiritual, orice aspect din viata noastra, inclusiv durerile si incercarile, sunt manifestari ale iubirii lui Dumnezeu, care doreste ca noi sa crestem spiritual prin ele. Cu toate acestea, mult mai mult decat orice parinte iubitor, Dumnezeu nu doreste cu orice pret ca noi sa suferim pentru a putea ajunge la El. De multe ori suferinta noastra indica faptul ca ne-am indepartat de El si ca am pus in viata noastra alte lucruri sau oameni mai presus de El.