miercuri, 2 iunie 2010

să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti…..

Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui,
....Dumnezeu s-a smerit atât de tare şi S-a lăsat să fie aşa de vulnerabil încât să fie iubit de noi…Tot cerul şi îngerii şi tot universul ăsta, tot ce e mai perfect şi desăvârşit Îl adoră pe El…şi El vrea să fie iubit de noi…de pulbere care astăzi e şi mâine nu mai e…
dar Dumnezeu a iubit atât de mult lumea că a dat parte din El să fie asemenea nouă şi să moară…doar să vedem noi că El ne vrea …
Avea dreptate David când zicea “ ce este omul ca să te gândeşti la el…şi fiul omului ca să îl iei în seamă?”.
 Dacă păcătuieşti, ce rău Îi faci Lui? Şi când păcatele ţi se înmulţesc, ce-I faci Lui?
Dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta?” Iov 35 :6-7
El nu are nevoie de faptele mele...faptele le fac ca şi o consecinţă la ceea ce cred. Dar nu fac faptele ca să Îl impresionez pe El.
Dar intimitatea…asta e altceva…e dreptul lui de soţ. Nu ai să îl auzi în veci strigând “de ce nu stai cu mine?!” dar asta e tot ce a vrut, tot ce vrea şi o să vrea vreodată.
Dacă un soţ şi o soţie nu petrec timp împreună asta nu înseamnă că sunt mai puţin căsătoriţi, dar legătura lor nu va fi una puternică deoarece nu se mai cunosc. Un om e o lume... şi îţi ia o viaţă întreagă să ajungi să cunoşti un om şi nici atunci nu poţi să spui “eu cunosc în totalitate lumea omului ăstuia” ... Şi atunci nu ai timp de pierdut. Dar Dumnezeu nu e o lume şi nici măcar un univers, universul nu-i decât un fir de praf în mâna Lui... atunci voi avea nevoie de toată veşnicia să văd măreţia Lui şi niciodată nu va fi destul pentru că El e nemărginit.
Dacă tot creierul mi-ar funcţiona la capacitate maximă şi aş înţelege deplin totul, tot nu am cum să mă plictisesc vreodată de El şi nici să ajung să cunosc totul despre El.
Sunt serafimi care se uită la El şi-şi acoperă faţa şi tot ce le rămâne de spus e “SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT ESTE DOMNUL”. Ai crede că după atâta timp nu mai sunt uimiţi... asta ar crede un muritor ca mine...
El ... Dumnezeul ăsta nemărginit ...El, mă vrea pe mine... şi-atunci dacă eu nu îi dau dreptul de soţ, adică intimitate cu El, ce scuză aş putea găsi vreodată care să mă justifice? Totuşi El stă şi mă aşteaptă, ca şi cum nici nu mai ştie că ieri l-am ignorat complet...că m-am rugat Lui de parcă El n-ar fi lângă mine... că i-am cântat cântece de parcă n-ar fi chiar în faţa mea...
Pe când eram noi încă păcătoşi Isus ne-a împăcat cu Tatăl…acum când sunt a Lui cum nu îmi va fi totul?...
Eu nu ştiu dacă Îl iubesc…şi dacă da, nu vreau să o spun, pentru că are un dar să testeze cuvintele noastre ca să ne arate dacă sunt adevărate sau nu… mai bine spun că sper să ajung să Îl iubesc cu toată inima mea, cu tot cugetul meu şi cu toată puterea mea.