Şi, evident, facem cu drag lucruri pentru cei dragi, nu-i aşa?
Dar întrebarea care se pune este „de dragul cui”?
Ne place să credem că îi iubim pe oameni, că ei înseamnă pentru noi mai mult decât noi înşine.
Dar nu cumva de multe ori ne găsim în postura de a face lucruri tocmai de dragul nostru?
Nu cumva totul se învârte în jurul nostru, iar noi suntem centrul universului?
Nu cumva tot ce facem, toate deciziile pe care le luăm sunt în funcţie de ceea ce credem despre noi, în funcţie de cum ne-ar influenţa pe noi, în funcţie de consecinţele care ne-ar afecta?
Da, de noi este vorba de cele mai multe ori.
De multe ori tocmai de dragul nostru am da să-i ajutăm pe alţii şi nu doar pentru că ei ar avea nevoie de noi, ci pentru că ne place să ni se admire bunătatea, dărnicia.
De multe ori ne putem trezi rugându-ne pentru alţii şi nu pentru că ne pasă cu adevărat de ei, ci pentru că ne place să fim aplaudaţi, aclamaţi…
Totul de dragul nostru....
Însă dacă ar fi doar atât…
Dar ne putem trezi că trăim de dragul celui de care ascultăm, de ale cărui şoapte ţinem cont mai mult decât orice…
Aş vrea să pot spune că e vorba de Dumnezeu…
însă, din păcate, este vorba de diavol…
da, de dragul lui… e posibil să acţionăm într-un anume fel.
Ştiu că sună înfiorător, poate dureros, poate chiar nebunesc… dar, din păcate, de multe ori chiar aşa stau lucrurile.
Ne e drag să facem multe din lucrurile recomandate de diavol, ne e drag să rămânem într-o stare de păcat în care să ne bălăcim chiar…
Ne e drag să-i ascultăm vocea, şoaptele…
Deşi parcă e greu de crezut, greu de înţeles, totuşi exact aşa facem.
Şi, mai mult, diavolul însuşi ne e drag.
Da, poate că v-aţi revolta şi aţi spune că nu e adevărat.
Dar dacă minţim cum putem spune că nu ne e drag şi tatăl minciunii, dacă vorbim fără rost, dacă nu ne pasă de Dumnezeu?
De dragul cui trăim dacă nu de dragul satanei?
E dureros să auzi, să ştii asta, dar şi dureros de adevărat!
Aşa că azi… recunosc.
Nu vreau să mă mai ascund.
Am trăit de dragul lui, al diavolului…
Şi cât m-am bucurat de amăgirile lui; câte iluzii mi-a oferit, câte speranţe deşarte şi cât de mare a fost depărtarea de El, de Dumnezeul meu.!
