Nu este un merit, un efort personal sau o strădanie religioasă a omului.
De fapt, a confunda credinţa cu eforturile menţionate mai sus, indică o bază legalistă a legăturii cu Dumnezeu şi a vieţii spirituale (dacă mai poate fi una!), şi nu o autentică relaţie cu Dumnezeu bazată pe credinţă şi pe meritul lui Isus Hristos! O astfel de "credinţă" este o urâciune şi o amăgire, respinsă de Dumnezeu.
Ea este o ispitire a harului Său îmbelşugat care ne-ar "dărui-o fără plată" în schimbul acceptării de către noi a neprihănirii lui Hristos în locul neprihănirii de sine.
Este necesară reafirmarea permanentă a acestui adevăr fundamental, fiindcă omul, în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu, rămâne totuşi o fiinţă incurabil religioasă care caută să-şi satisfacă acest instinct prin a-şi crea propriile divinităţi şi crezuri compatibile cu acestea.
Pe acestea le preferă, negreşit, în favoarea Dumnezeului Celui Viu, fiindcă aceste marionete îi permit lui să tragă sforile şi să evite orice constrângere rezultată din vreo obligaţie morală faţă de ele!
