Încâ de la căderea omului în păcat, natura umană a fost rebelă, în vrăjmăşie împotriva Lui Dumnezeu şi fără dorinţa de a se supune legii Lui.
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Rom. 8:7
Însă de când există lumea aceasta, niciodată nu a fost martoră la o asemenea revoltă cu bună ştiinţă împotriva autorităţii Sfintelor Scripturi.Toate formele de autoritate acceptate cândva, acum sunt puse la îndoială: şcoala,familia, Biserica, Biblia, Dumnezeu.
Într-o societate dezumanizată, părtăşia bisericii locale va deveni tot mai importantă;
-membrii ei se pot întâlni unii cu ceilalţi, pot vorbi şi se pot auzi reciproc, faţă în faţă, nu prin intermediul unui ecran.
În acest context divin al dragostei reciproce, e strict necesar ca predicarea şi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu să devină nu mai puţin, ci dimpotrivă, tot mai mult util pentru păstrarea credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu cât şi părtăşia credincioasă unii pentru alţii.
Televizorul are un efect otrăvitor în ce priveşte predicile şi ascultarea acestora.
Televizorul face ca oamenilor să le fie greu să asculte într-un mod atent şi interactiv,aşezaţi comod în fotoliile de acasă.
Astfel că predicatorii în biserici au dificultăţi chiar în a capta atenţia congregaţiei, ca să nu mai vorbim de un răspuns adecvat al acesteia la mesajul transmis.
De ce oare televizorul are efectul de a-i face pe oameni leneşi din punct de vedere fizic?
-Ai tot ce-ţi doreşti acasă în materie de divertisment, trebuie doar să apeşi un buton:
-de ce să te mai deranjezi să mergi la biserică?
Ecranul te împiedică să participi personal şi deplin la părtăşia, actelor de cult şi inchinarea bisericii.
Deasemenea televizorul inhibă simţul critic din punct devedere intelectual.
După o zi obositoare de muncă, omul vrea să fie distrat şi amuzat, nu să participe activ,şi cu atât mai mult să găndească.
Diagnosticul:
-spectatorită.!
Oamenii nu mai pot asculta fără să fie stimulaţi vizual , televizorul le oferă mai mult imagini decât argumente.
Creştinii nu ar trebui să accepte nici un lucru care le poate răpi ascuţimea facultăţilor intelectuale vitale:
- de a fii tu însuţi direct implicat în slujire.
-televizorul îi face pe oameni insensibili din punct de vedere emoţional.
-atâtea orori, foamete, sărăcie, crize de tot felul în întreaga lume – devenim imuni ...dacă sunt fictive, într-un film sau pur şi simplu închidem ochii dacă sunt reale,intr-un documentar.
Emoţiile noastre au o limită până la care pot suporta durerea sau tragedia.
Astfel că…
-fie schimbăm canalul;
-oprim televizorul;
-continuăm să privim fără a simţi ,
-emoţiile noastre fiind suprimate;
Devenim experţi în autoapărare emoţională;
Nu mai avem deloc emoţii.
Astfel, generaţia care aude Vestea Bună şi-a deteriorat mecanismele de reacţie ;
-televizorul poate crea confuzie din punct devedere psihic.
Mediul tv este artificial – filmat într-un studiou.
Putem evada din această lume a fanteziei tv?
Sau doar trecem de la o situaţie ireală la alta?
Putem recunoaşte noi, atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu şi ne închinăm Lui că aceasta e într-adevăr suprema realitate?
Televizorul crează o dereglare a moralităţi.
Această dereglare se petrece într-un mod subtil:
-percepţia noastră despre ce este normal sau nu începe să se modifice;
- având impresia ca toată lumea o face şi că astăzi nimeni nu mai crede cu adevărat în Dumnezeu, în sfinţenie sau adevăruri absolute, lăsăm garda jos şi sistemul nostru de valori se schimbă, chiar fără să ne dăm seama -Ce e de făcut?
-Exercitarea unei discipline stricte în ce priveşte accesul la cele amintite.
-Creştinii ar trebui să încerce să aibă influenţă în mass-media,
-Predicatorii trebuie să se ocupe de biserici care au reflexele condiţionate de televizor,astfel s-a ajuns la:
-Pierderea încrederii Bisericii în Mesajul Evangheliei!
Aceasta este piedica de căpătâi în ce priveşte predicarea Cuvântului.
-A predica înseamnă a-ţi asuma rolul de vestitor, de a proclama public mesajul.
- A evangheliza înseamnă a răspândi Vestea Bună.
- Fără un mesaj clar şi plin de încredere predicarea nu este posibilă şi totuşi se pare că exact acest lucru îi lipseşte Bisericii din zilele noastre.
Absenţa predicării pline de autoritate.
Nu doar că tagma marilor predicatori pare să fi dispărut, dar şi puterea divină amvonului(altarului) s-a diminuat.
Amvonul de azi nu mai are un mesaj bine conturat, clar şi răsunător.
Autoritatea Scripturii a fost subminată.
-spunem poveşti,glume proaste şi de prost gust, ilarizăm totul şi pe toţi ce ne cad la îndemână , ne prezentăm propriile noastre opinii;
- nu ne facem timp pentru a face exegeza unui text;
-suntem leneşi şi iresponsabili.
Predicarea nu este proclamarea unei teorii sau discuţia despre vreun lucru îndoielnic.
A face speculaţii nu înseamnî a predica
Predicarea este proclamarea Cuvântului, a Adevărului, aşa cum a fost el revelat.
-în concluzie:
Starea de spirit împotrivitoare autorităţii divine
Comunicarea în stilul tv-ului
Pierderea încrederii în mesajul Evangheliei.
Având în vedere toate aceste lucruri, noi TREBUIE să luăm Cuvântul lui Dumnezeu în serios.
