În Cortul întâlnirii era un vas mare pentru spălat care se numea lighean (Exod 30:18). Piciorul lui de aramă era ca o oglindă, permiţându-i preotului să-şi vadă mizeria de pe picioare, înainte de a se putea apropia de Dumnezeu, trebuia să se oprească şi să se spele, altfel murea. Psalmistul scrie: “Cine se va ridica până la locui Lui cel Sfânt? – Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată … Acela va căpăta binecuvântarea Domnului” (Psalmul 24:3-5). Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate de starea inimii. Oare asta înseamnă că trebuie să fii fără păcat? Nu, ci că trebuie să fii conştient de păcat şi să-l rezolvi imediat.
De ce atâta zgomot pentru curăţie? Deoarece Domnul Isus a spus: “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”, problema nu este imposibilitatea lui Dumnezeu de a fi văzut, ci neputinţa noastră de a-L vedea. Nu e de mirare că David s-a rugat:“Zideşte în mine o inimă curată”. (Psalmul 51:10). Cuvântul curat vine de la cuvântul grecesc katharos care înseamnă “a curăţa”. Când ai auzit şi ai văzut prea multe, ai nevoie de o curăţenie spirituală. Numai o inimă curată poate înţelege voia lui Dumnezeu şi poate deosebi căile Lui. Păcatul neidentificat, nemărturisit şi neiertat îţi va bloca arterele spirituale.
O inimă care nu este curată te va face să cauţi înţelepciunea celor din jur şi nu pe cea a lui Dumnezeu. Te va face să ai nevoie de rugăciune în loc să te rogi tu pentru ceilalţi. Nu duce cu tine ceea ce Dumnezeu vrea să laşi jos. Scapă de “orice pedică, şi păcatul care te înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Ceea ce doreşte Dumnezeu să-ţi arate merită efortul de a fi curățiți.
Cei cu inima curată … vor vedea pe Dumnezeu!” Matei 5:8
