Ea este descrisă ca o viaţă “sub soare” (Ecl. 1:3, 9, 14; 2:11, 17),
“pe pamânt” (Ecl. 5:2, 8:13)
şi “sub ceruri” (Ecl. 1:13).
Ceea ce caracterizează în mod deosebit acest tip de viaţă este truda, suferinţa şi neîmplinirea.
Prin contrast, viaţa în părtăşie cu Dumnezeu este trăită din ce “vine din mâna lui Dumnezeu” şi care duce la satisfacţie, bucurie şi armonie (Ecl. 2:24-26, 5:19).
Aceste două stiluri opuse de viaţă sunt similare cu viaţa evident contrastantă pe care au trăit-o Adam şi Eva înainte de căderea în păcat şi după aceea.
Iniţial, atât în Creaţie cât şi în viaţa primei perechi, toate erau în armonie şi erau bune.
După ce au păcătuit, în viaţa lor şi a urmaşilor lor a apărut frica, ruşinea, durerea, munca istovitoare (Gen. 3), crima (Gen. 4), decăderea morală (Gen. 6), beţia şi blestemul (Gen. 9), şi în cele din urmă căderea relaţiilor dintre oameni, fapt care a generat o confuzie totală (Gen. 11).
Ceea ce Dumnezeu a creat pentru binele omului a devenit rău şi distructiv datorită păcatului.
Genesa şi Eclestiastul ne arată cât se poate de clar contrastul total dintre ceea ce Dumnezeu a intenţionat şi ceea ce oamenii, în general, experimentează din cauza păcatului.
Nu putem evita să nu trăim în această lume cazută în păcat. Totuşi, avem posibilitatea să-L cunoaştem pe Dumnezeu, să-L slujim şi să-L mărturisim, sau putem încerca să căutăm sensul vieţii fără El.
Există câteva realităţi semnificative pe care le putem observa din prezentarea ca în oglindă Genesa – Eclesiastul.
Ele ne pot ajuta pe fiecare să folosim şansa oferită de Creator ca să alegem în timpul existenţei noastre trecatoare, viaţa cu Dumnezeu pentru aici şi eternitate.
Prima realitate la care mă voi referi, este că fiecare suntem doar o combinaţie fragilă de lut şi suflare de viaţă, pe care ne-a dat-o Dumnezeu (Gen. 2:7, 3:19; Ecl. 12:7).
Apoi, din punct de vedere moral, strămoşii noştri Adam şi Eva au fost creaţi nevinovaţi, dar în urma păcatului ei şi toţi urmaşii lor au decăzut din toate punctele de vedere:
atât spiritual cât şi moral şi fizic (Gen. 1:26-31, 3:16-19; Ecl. 7-20, 29).
Dumnezeu l-a creat pe om ca să I se închine şi să Îi slujească, dar păcatul a pervertit inimile oamenilor încât au ajuns influenţate şi chiar dominate de idei şi modele negative, ca rezultat al sepărarii de Creator (Gen. 6:5-7; Ecl. 8:11, 9:3). După ce Adam şi Eva au căzut în cursa diavolului prin păcat, au lăsat urmaşilor ca moştenire această metodă drăcească de a-şi întinde curse unii altora spre a-i face să cadă în păcat (Gen. 3:6, 12; Ecl. 7:23-29). Mai trebuie să precizăm că, Creatorul l-a pus pe om peste Creaţie şi sistemele (regnurile) cooperau armonios cu coroana creaţiunii. După păcătuire, lucrurile s-au schimbat total. În loc să lucreze, să păzească şi să beneficieze din ceea ce i-a încredinţat Stăpânul, omul lasă tot mai multe urme distructive în Creaţie (Gen. 3:17-19; Ec. 1:15, 2:11, 5:16-17).
Din aceste realităţi prezentate pe scurt, se poate observa că în Eclesiastul găsim confirmată semnificaţia a ceea ce s-a petrecut cu omul in Eden si ulterior.
Întâlnim în această carte un om care, într-un fel sau altul, ne reprezintă pe fiecare dintre noi.
El stă cu onestitate faţă în faţă cu sine şi cu propria-i viaţă.
Îşi caută idealurile şi trage concluziile pe care le-a învăţat în şcoala vieţii.
Viaţa fără Dumnezeu este “numai deşertăciune” şi nu oferă nici o satisfacţie adevarată.
Este “goana dupa vant” (Ecl. 2:11).
În consecinţă, singura alternativă corectă pentru fiecare dintre noi este Dumnezeu.
Viaţa are sens şi scop atunci când o trăim pentru El.
Ultimul capitol al cărţii Eclesiastul ni-L prezintă pe Dumnezeu din trei puncte de vedere:
-El este Creatorul care ne-a adus în existenţă şi ne susţine, El este Legiuitoul care ne-a dat porunci după care să ne traim viaţa şi este Judecătorul care ne va cere socoteală de faptele săvârşite de fiecare dintre noi.
Acest Dumnezeu ni s-a revelat în Fiul Său, Isus Hristos.
-El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tată şi prin jertfa Lui ne-a adus salvarea din păcat.
Ceea ce Adam a pierdut prin păcat în Eden, Hristos a câştigat pe cruce pentru noi: părtăşia cu Dumnezeu.
-Fii sincer cu tine însuţi şi analizează-ţi viaţa.
Pentru cine şi cum o trăieşti?
Dacă nu trăieşti cu Dumnezeu, schimbă direcţia .
Primeşte-L pe Isus în inimă şi urmează-L pe El, întrucât El a murit şi pentru tine. De aceea, merită ca şi tu să trăieşti de acum numai pentru El.
Vei fi fericit cu Dumnezeu tot restul vieţii, precum şi în eternitate. Mă rog Domnului să te ajute şi să te binecuvinteze.
