sâmbătă, 20 iulie 2013

de ce suspina întreaga creație ?

Răutatea te face să fi greu ca plumbul și să tinzi să cazi cu mare greutate în prăpastia iadului.
Dacă Dumnezeu te-ar lăsa, tu ai cădea brusc în groapa fără fund a iazului de foc și constituția ta, grija și prudența ta, inventivitatea ta, neprihănirea ta, nu vor avea mai mult succes în a-ți opri căderea decât ar avea o pânză de păianjen cu care ai încerca să oprești căderea unui mare bolovan.
Dacă nu ar exista suverana plăcere a lui Dumnezeu, pământul nu te-ar mai suporta nici măcar o clipă deoarece tu ești o povară pentru el.
Creația suspină din cauza ta.
 Creația este roaba corupției tale, nu de bună voie, ci silită.
Soarele nu strălucește deasupra ta de bună voie ca să-ți dea lumina pentru ca tu sa slujesti păcatului și diavolului. Pământul nu-și dă rodul său de bună voie ca să-ți satisfacă ție poftele și nici nu se face o scenă pe care tu-ți expui răutatea de bună voie.
Aerul nu întreține suflarea vieții tale de bună voie în timp ce tu-ți petreci viața slujind dușmanilor lui Dumnezeu.
Creația lui Dumnezeu este bună și a fost creată pentru ca să-l slujească pe Dumnezeu împreună cu omul.
Ea nu se supune altor scopuri de bună voie, ci suspină când e abuzată și folosită pentru scopuri așa de contrare naturii și scopului ei.
 Lumea te-ar vomita dacă nu ar exista mâna suverană a Aceluia care a supus-o.
 Norii negri ai mâniei lui Dumnezeu se plimbă deasupra capului tău, plini de o furtună teribilă și fulgerătoare.
 Dacă nu ar exista mâna restrângătoare a lui Dumnezeu, acei nori s-ar descărca imediat asupra ta.
 Voința suverană a lui Dumnezeu, pentru moment, oprește acest vânt aspru.
Altfel, el ar veni furios asupra ta și pierzarea ta ar veni ca o tornadă și tu ai fi ca un pai înaintea acestei mari mânii.
Gândește-te a cui mânie provoci tu.
Este mânia unui Dumnezeu infinit.
Dacă ar fi fost doar mânia unui om, fie el chiar și cel mai puternic rege, ar fi comparativ puțin.
Mânia regilor este de temut, în special a acelor monarhi absoluți care au putere atât asupra posesiunilor, cât și asupra vieților supușilor lor și dispun de ele după buna lor plăcere.
“Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu, cine îl supără, păcătuieşte împotriva lui însuşi” Proverbe 20:2. Omul care-și înfurie regele este pasibil să sufere cele mai extreme torturi inventate de arta umană, cele mai extreme torturi pe care le pot cauza oamenii.
Dar cea mai mare și mai maiestoasă putere omenească, îmbrăcată în cea mai oribilă haină a terorii, este la fel de slabă ca un amărât de vierme de pământ în comparație cu marele și atotputernicul Creator și Rege al cerurilor și al pământului. Ceea ce oamenii pot face este puțin, chiar atunci când ei sunt în cea mai adâncă stare furie și acționează cu cea mai mare ură.
Înaintea lui Dumnezeu, toți împărații pământului sunt ca niște lăcuste.
 Ei sunt nimicuri și chiar mai puțin decât nimicuri.
 Toată ura și toată iubirea lor este demnă de disprețuit.
Pe de altă parte, mânia marelui Rege al regilor este mult mai teribilă ca mânia lor deoarece maiestatea Lui este mai mare. ”Vă spun vouă, prietenii Mei:
Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi.
Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi” Luca 12:4-5.