În loc să vorbim oamenilor despre Dumnezeu, să le spunem din Biblie, noi tăcem.
Ne este ruşine, suntem comozi, nu vrem să ştie nimeni despre asta sau preferăm să nu deschidem subiecte aşa de delicate cu necreştinii.
Nu sunt făcut pentru asta!
aud pe unii spunând cu indiferenţă.
Atunci nu eşti făcut să fii nici creştin.
Văd mulţi creştini, dar nu prea mulţi dintre ei trăiesc o viaţă conform statutului lor.
Nu ştiu, chiar nu ştiu ce să mai cred uneori.
De fapt, cu toţii suntem chemaţi.
Vom răspunde chemării?
De fiecare dată când văd o poză cu un copil care este numai piele şi os, mă întreb:
Dar unde suntem noi, creştinii?
Înţeleg că niciodată nu vom putea hrăni toate gurile flămânde şi nu vom salva toate vieţile copilaşilor pe cale să fie avortaţi, dar... măcar unul.
Măcar să ştim că ne-am străduit, că am hrănit pe cineva flămând.
Dumnezeu mi-a arătat inima Lui pentru aceşti oameni, totul este în mâna Lui.
Eu pot doar să spun:
Iată-mă, trimite-mă!
