Temelia îmi eşti Tu

Vise plăpânde în mine îngrămădesc
Şi nu găsesc credinţă să le împlinesc...
Fărâmiturile ce-Ţi cad la masă le poftesc
Şi-mi fac loc prin mulţime minuni să Îţi cerşesc.
Vin învăţaţii să mă-nveţe cum să Te iubesc,
Iar eu stau şi-i ascult şi nu vorbesc,
Când îmi dau sfaturi despre Tine nu-i opresc
Măcar că ştiu pe ce urme de paşi păşesc.
 Vin multe să mă-mpingă, dar nu mă clintesc,
Prin Cel care e-n mine frica mi-o biruiesc.
Când totul strigă-n mine, îţi şoptesc
Că sunt aici şi sunt a Ta, Tată ceresc,
Că Temelia îmi eşti Tu când toate mi se prăbuşesc,
În mine e un dor nepământesc
Să rămân în Lumină şi să strălucesc.