duminică, 1 decembrie 2013

rutina vieţii

Mai devreme sau mai târziu, suntem confruntaţi cu adevărul
chinuitor al propriei noastre insuficienţe şi alienări. Sentimentul
siguranţei ne este zdruncinat, iar şireturile ne sunt tăiate. O dată
ce înflăcărarea a dispărut, apar slăbiciunea şi infidelitatea. Ne
descoperim incapacitatea de a adăuga chiar şi un centimetru la
statura noastră spirituală. De acolo începe lunga iarnă a vrajbei
noastre, care în cele din urmă degenerează în posomorâre, în
pesimism şi într‑o formă subtilă de disperare – subtilă întrucât trece
neobservată, nerecunoscută şi, prin urmare, nesupusă interogaţiei.
Disimulată în plictiseală şi corvoadă. Suntem copleşiţi de rutina
vieţii, de sarcinile zilnice repetate la nesfârşit. Recunoaştem în ascuns
că, de fapt, chemarea lui Isus este prea solicitantă, iar capitularea
în faţa Duhului este dincolo de putinţele noastre. Începem să ne
purtăm la fel ca toţi ceilalţi. Viaţa devine searbădă şi lipsită de
bucurie.