joi, 20 februarie 2014

Umple-mă acum!



Oamenii se roagă şi Îi cer lui Dumnezeu să fie umpluţi, dar în tot acest timp manifestă o ingeniozitate deosebită - acea contradicţie care împiedică voinţele noastre să fie mişcate, până în punctul în care să-L lase pe Dumnezeu să facă cum vrea El.

Din acest motiv, nu-mi place să cer adunării să cânte unul din cântecele vechi "Umple-mă acum". Cred că este una din cântările cele mai lipsite de speranţă scrise vreodată - e sumbră şi neputincioasă. Vreau să găsesc pe cineva care a fost umplut în timp ce cânta "Umple-mă acum, umple-mă acum". Pur şi simplu nu merge aşa, pentru că dacă tu te împotriveşti lui Dumnezeu poţi cânta toate cele patru strofe şi o poţi repeta pe ultima plângând, dar Dumnezeu tot va trebui să aştepte decizia ta cu privire la acea parte din tine pe care tu o scapi de cruce.

Cei care trăiesc în această stare de contradicţie continuă, nu pot fi creştini fericiţi. Un om care stă mereu pe cruce, numai bucată după bucată, nu poate fi fericit în acest proces. Dar atunci când acel om îşi ia locul pe cruce împreună cu Isus Hristos o dată pentru totdeuna, el îşi predă duhul lui Dumnezeu, renunţă la toate şi încetează să se mai apere. Cu siguranţă, el a murit, dar urmează o înviere!

Dacă noi vrem să mergem pe această cale a biruinţei cu Isus Hristos, atunci nu putem continua să fim creştini mediocri, opriţi la jumătatea drumului, spre culme. Până când nu renunţăm la interesele noastre, nu va fi niciodată destulă pasiune în fiinţele noastre de a găsi voia Lui supremă.

Şi de ce durează aşa de mult? Cine este vinovat de faptul că intenţiile inimii noastre nu sunt atât de curate, încât să-L putem iubi fără încetare, să-L putem sluji cu vrednicie, să putem fi umpluţi cu Duhul Său şi să umblăm în victorie?

Sper că am clarificat faptul că vina este a noastră şi nu a lui Dumnezeu! "Această lucrare nu necesită mult timp pentru a fi înfăptuită deplin, după cum cred unii, pentru că e cea mai scurtă lucrare pe care oamenii şi-o pot imagina. Nu e nici mai lungă, nici mai scurtă, ci potrivit cu pasiunea care este în tine, potrivit cu voinţa ta." Dacă eşti unul din cei care sunt convinşi că trebuie să dureze mult timp, te înşeli. Poate fi cea mai rapidă şi cea mai scurtă lucrare pe care omul o poate cunoaşte - tot atât de scurtă sau lungă după creşte voinţa ta.

Mulţi dintre noi ne ţinem de ceva, ceva drag nouă, ceva care intervine între noi şi Domnul. Unii dintre voi, ca tineri, poate aveţi un copilaş care a devenit acum pentru voi cea mai scumpă comoară de pe pământ. Probabil că aţi auzit şoapta Domnului spunând: "Îmi veţi da înapoi acest copilaş? Îţi vei lua mâinile de pe cârma acestei vieţi şi o vei pune în mâinile Duhului Sfânt?"

Dumnezeu are de furcă cu noi când vine vorba de voia Lui supremă pentru vieţile noastre şi ale copiilor noştri.