Sunt un rasad sadit de Tine,
Si ma tot mir: cata rabdare ai cu mine!
Cu bunatatea-Ti Tu ma uzi mereu
Ca roua dimineata, credincios Tu esti.
Cu dulceata Iubirii Tale ma hranesti.
M-ai facut copilul Tau.
Si chiar de ma impiedic mai mereu,
si chiar daca alunec in noroi,
Cu rabdare ma ridici si la pieptul Tau m-aduni de jos…
acolo este Locul meu de adapost.
Inima mea avea o forma bruta si neterminata,
semana cu un bulgare diform de lut.
Tu ai luat-o si-ai modelat-o…
Un vas superb iesi din Mana Ta!
Si cand, din nebuneasca-mi neveghere,
Vasul Tau zdrobitu-s-a in mii de cioburi;
Tu nu m-ai aruncat cu manie la gunoi cum meritam.
Nici cu dispret si scarba la ranile mele urat mirositoare n-ai privit.
Nici Fata Ta cea Sfanta n-ai intors-o de la mine…
Te-ai aplecat si cioburile Tu le-ai ridicat,
si ranile mi le-ai pansat cu leac alinator…
Cat te iubesc!
Cât mă iubești!
