Dăm cu pietre în toţi şi judecăm de la amvoane.

Obişnuim să dăm vina pe ceilalţi pentru orice lucru,şi afirmăm sus şi tare că lumea s-a înrăit.

În şcoli toţi suntem în grupuleţe,iar în biserici situaţia este aceeaşi.

Ne privim cu ură şi ne bârfim pe la spate.

Suntem prefăcuţi şi ne linguşim pe lângă "cei mari",neluând în seamă pe cel neprihănit de lângă noi care aşteptă un cuvant bun  de la noi.

Dăm cu pietre în toţi şi judecăm de la amvoane.

Criticăm pe alţii şi îî facem în toate culorile.

...de ce aruncă aruncă gunoaiele pe jos,de ce-s aşa de răi,de ce nu vorbesc frumos şi de ce se ceartă.

Ştim pe toţi care fac astfel de lucruri şi nu trecem cu vederea peste vreo greşeală a semenului nostru.

Toţi sunt imperfecţi,numai noi ne considerăm perfecţi şi fără pată.

Ne uităm la paiul din ochiul altuia,dar nu vedem bârna din ochiul nostru.

Ştim să scupiăm cu venin pe fraţii noştri,dar gura noastră zicem că-i doar miere.

Viaţa altuia e mizerabilă,a noastră e dolce vita.

Suntem preocupaţi de viaţa altora,dar uităm de-a noastră.

Soţia ne plânge toată ziua,soţul e nervos,iar copiii suferă.

Noi urmărim cu binoclul ultima ceartă a vecinului.

Ştim să dăm exemple pe cei păcătoşi,iar viaţa noastră este formată din lacrimi şi durere.

Aşa este omul,ştie când să judece pe altul,dar la el nu se uită.

Când se va termina cu bârfa,judecata şi diferenţele dintre noi,se va termina şi cu Satan.

Să încercăm să ne punem mâna la gură când dorim să spunem ceva rău despre fratele nostru.
Decât să nu spunem ceva frumos,mai bine nu spunem nimic.