miercuri, 21 ianuarie 2015

în numele adevărului,

Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine. 
Deci, de ce să ne temem de ele?
 Am da dovadă de neîncredere mai mult decât de credinţă. 
Dumnezeu ne poate face atât de asemănători cu El, încât oamenii să fie siliţi să recunoască lucrarea Lui în noi, că-I purtăm Numele pe drept şi că suntem într-adevăr ai Lui. 
Dacă am putea să căpătăm acest har pe care Domnul doreşte să-l răspândească peste noi!
 Fiţi siguri că oamenii fără evlavie se tem de adevăraţii sfinţi.
 La drept vorbind le este silă de ei, dar le este şi teamă de ei.
 Haman tremura în faţa lui Mardoheu chiar când îi punea la cale moartea (Estera 6).
 Şi, de fapt, ura lor este rezultatul temerii pe care o au de ei, dar sunt prea mândri pentru a o mărturisi.
Să urmăm drumul adevărului şi al dreptăţii, fără să ne cutremurăm de fel.
 Frica nu este partea oamenilor hotărâţi, ci a acelora care se poartă rău şi luptă împotriva lui Dumnezeu.
 Dacă în adevăr, Numele Domnului este chemat, pomenit cu smerenie, suntem în siguranţă.
 Un cetăţean al Romei nu avea decât sa spună:
 sunt Roman, pentru a avea drept la protecţia legiunilor armatei marelui imperiu;
 cine este un copil al lui Dumnezeu, are ca pază atotputernicia Lui, care mai lesne ar lăsa cerul fără îngeri, decât să lase pe unul dintre sfinţii Săi fără apărare. 
Puteţi îndrăzni ca leul în numele adevărului, căci Dumnezeu e cu voi.