Prin lume, cu domestice priviri,
eşti vorbă parcă spusă peste gard,
fără extaz, durere, clocotiri
de ape care-n văi de soare ard.
Nu simţi iubire, ură, prăbuşiri,
cutremurul parfumului de nard
pe Domnul închegând mărturisiri
de-o inimă ca zborul de petard.
Te nărui în minute de-nghiţiri
la mese cu fatidicul hazard,
în viaţa ta exişti la foaia „ştiri”:
eşti vorbă parcă spusă peste gard.
Între atâtea serbede-ocoliri,
cu varul feţei îngheţat sub fard
nu poţi, sărace, sfinte regăsiri
de clorofilă-n recele smarald.
Te-nvârtoşezi ca mâlul în rostiri
şi eşti vărsat curând în jetul fad
pe cărămida-ncinselor pieri…
Eşti vorbă spusă peste gard.
