Dumnezeu va face dreptate

Dacă înțelepciunea ar lua cuvântul în vremurile tulburi pe care le trăim, ar zice cu siguranță: „Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace” (Proverbele 3:1,2). Ce mare binecuvântare să poți primi sfaturi bune, înțelepte! Dar unde poți găsi un sfat bun?
Nu aș vrea ca în cele ce urmează să o iau pe o traiectorie instituțională, făcând referiri la „sfătuitorii” profesioniști și la consilieri calificați (deși, în principiu, nu am nimic împotriva lor), dimpotrivă, aș apela la micro-consilierea familială. În alte cuvinte, membrii unei familii, dincolo de terțe persoane, ar trebui să fie în stare să se sfătuiască bine unii pe alții, să își protejeze căminul lor și să acționeze cu înțelepciune în toate deciziile importante ale vieții.
În 1 Samuel 25 există o soție care reușește să-și salveze întreaga familie și averea ei, datorită unui sfat bun pe care i-l dă, de această dată, nu soțului ei pe nume Nabal (nebun) ci lui David. Pe scurt, cel de pe urmă prestează, împreună cu oamenii săi, servicii de pază și protecție pentru turmele lui Nabal, iar când își cere drepturile este tratat cu asprime și dispreț. Drept urmare, David este hotărât să ucidă toată casa lui Nabal, acțiune oprită în ultimul moment de mijlocirea și sfătuirea plină de înțelepciune a Abigail, soția „nebunului rău-platnic”.
Întâmplarea ar fi trecută ușor cu vederea dacă sfaturile date de Abigail lui David nu ascund în spatele lor câteva repere de mare preț, utile și pentru noi atunci când dorim să dăm sfaturi bune celor dragi nouă ori celor din afara familiei noastre:
1. Repararea greșelilor făcute (1 Sam. 25:18) – Abigail îi face un dar lui David și oamenilor săi spre a repara „opera” soțului ei… Sfaturile bune sunt însoțite întotdeauna de atitudini și acțiuni de îndreptare a unor posibile greșeli făcute.
2. Solicitarea iertării (1 Sam 25:28) – în lumea noastră în care se recomandă atât de mult ideea durității și a răzbunării, exemplele biblice de sfaturi bune sunt asociate cu iertarea. Conform spiritului Scripturii, să recomanzi cuiva să-și ceară iertare nu este niciodată un sfat rău.
3. Cunoașterea planurilor lui Dumnezeu (1 Sam 25:30) – Abigail știa că Dumnezeu îl va înălța pe David și îl va pune într-o poziție de mare demnitate. Astfel, ea îl îndeamnă pe David să nu facă acțiuni pripite pe care le va regreta mai târziu. Mă gândesc la faptul că și în familiile noastre ar exista mai multe sfaturi bune dacă am cunoaște, atât cât se poate, planurile lui Dumnezeu. Aici, recomandăm Scriptura!
4. Încrederea în dreptatea lui Dumnezeu (1 Sam 25:31) – chiar dacă David avea motive să-și facă singur dreptate, Abigail îi amintește că până la urmă, Judecător este Dumnezeu. El va face dreptate aleșilor săi la timpul și în modul hotărât de El.

Cred că cele de mai sus pot constitui câteva semințe valoroase din care vor rodi sfaturi bune atunci când avem nevoie de ele: când omul este însoțit de o atitudine de pocăință și îndreptare a greșelilor, când în baza Scripturii avem o cunoaște cât mai bună a planurilor lui Dumnezeu și când încrederea noastră va fi tot mai mare în dreptatea lui Dumnezeu și capacitatea sa de a coordona viețile noastre, sfaturile ocazionale pe care le vom oferi altora vor avea cu siguranță scilipri de înțelpciune sfântă.

când suntem plini de Duhul?

Nu noi putem dispune de Duhul Sfânt, ci numai Duhul dispune de noi, dacă ne punem fără pretenții la dispoziția Sa.

 Dar cine este omul dispus a ceda controlul ființei lui, chiar și Duhului lui Dumnezeu?

Despre Isus ni se spune că: 

“plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan,și a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile”(Luca 4:1 2). 

Domnul însuși a avut nevoie să fie plin de Duhul Sfânt, lucru care a însemnat să Se lase condus de El pe un drum trasat dinainte în planul lui Dumnezeu, din care nu lipseau ispitele, drum care cerea a-Și subordona în totul voința Lui voinței Tatălui.

Suntem plini de Duhul nu numai :

-când vorbim în limbi, prorocim sau predicăm,ci și

-când însetăm după călăuzirea,mângâierea, sfatul și ajutorul Lui,

-când ne rugăm stăruitor și continuu,

-când rămânem credincioși în vremuri de tăcere,chiar dacă nimic nu pare să se întâmple,

-când așteptăm în răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, 

-când suferim pe nedrept, fără să înțelegem întotdeauna de ce, 

-când facem milostenie în spirit de bunătate,

-când vedem bârna din ochiul nostru, 

-când plângem și ne doare de păcatul săvârșit, 

-când privim pe ceilalți mai presus de noi înșine și-i slujim fără condiții, 

-când alegem de bună voie să cedăm voii lui Dumnezeu, lăsându-ne controlați și conduși de Duhul Său cel Sfânt, ---când inima este plină de bucurie și pace iar trupul ținut în stăpânire.

Plinătatea Duhului este echivalentul prezenței permanente a lui Christos alături de mine. 

Întrebarea este: 

trăiesc o viață care-L onorează și atrage Duhul spre mine, sau Îl îndepărtează și-L respinge?