Dar cine este omul dispus a ceda controlul ființei lui, chiar și Duhului lui Dumnezeu?
Despre Isus ni se spune că:
“plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan,și a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile”(Luca 4:1 2).
Domnul însuși a avut nevoie să fie plin de Duhul Sfânt, lucru care a însemnat să Se lase condus de El pe un drum trasat dinainte în planul lui Dumnezeu, din care nu lipseau ispitele, drum care cerea a-Și subordona în totul voința Lui voinței Tatălui.
Suntem plini de Duhul nu numai :
-când vorbim în limbi, prorocim sau predicăm,ci și
-când însetăm după călăuzirea,mângâierea, sfatul și ajutorul Lui,
-când ne rugăm stăruitor și continuu,
-când rămânem credincioși în vremuri de tăcere,chiar dacă nimic nu pare să se întâmple,
-când așteptăm în răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu,
-când suferim pe nedrept, fără să înțelegem întotdeauna de ce,
-când facem milostenie în spirit de bunătate,
-când vedem bârna din ochiul nostru,
-când plângem și ne doare de păcatul săvârșit,
-când privim pe ceilalți mai presus de noi înșine și-i slujim fără condiții,
-când alegem de bună voie să cedăm voii lui Dumnezeu, lăsându-ne controlați și conduși de Duhul Său cel Sfânt, ---când inima este plină de bucurie și pace iar trupul ținut în stăpânire.
Plinătatea Duhului este echivalentul prezenței permanente a lui Christos alături de mine.
Întrebarea este:
trăiesc o viață care-L onorează și atrage Duhul spre mine, sau Îl îndepărtează și-L respinge?
