luni, 13 iulie 2009

Curand credinta noastra va deveni certitudine,dar pana atunci atentie la...

Pericole pe calea credintei...

Toti cei care suntem credinciosi, care am recunoscut ca suntem pacatosi si ca avem nevoie de iertare, si care am acceptat jertfa Domnului Isus, am crezut in moartea si invierea Lui, ne aducem aminte de acele momente cand bucuria si pacea mantuirii ne-au umplut sufletele, inimile si mintile, iar dragostea noastra pentru Mantuitorul nostru era atat de fierbinte ca nimic n-o putea stinge. Multi dintre noi insa ne-am temperat in sentimente, avem dragoste, dar e numai caldicica, iar avantul credintei noastre a fost incetinit de indoieli. Credinta noastra, pe care am crezut-o bine inradacinata si dreapta ca un brad, e atacata de viermele indoielii; si la fel ca cel mai falnic copac caruia i se taie seva, poate sa se usuce, si franta sa cada la pamant. Cati dintre noi am uitat ca am fost morti spiritual si ca am capatat adevarata viata prin Isus Hristos, ca “in El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau”? (Efeseni 1:7) Cati am uitat sa gustam din aceste bogatii si sa le apreciem adevarata valoare? Cred ca ar trebui sa fim constienti de pericolele mari si sa ne pazim de lucrurile care pot sa distruga ce avem mai pretios, si anume, credinta noastra. Unul dintre aceste pericole il reprezinta:

1- Credinciosii falsi, fratii nesinceri sau superficiali. Cum as putea eu sa cresc in credinta si in dragostea mea fata de Dumnezeu, cand chiar unii din biserica traiesc in pacat, mint, fura, sunt prefacuti sau le plac barfele si certurile? Cu siguranta, acestea nu sunt lucruri placute lui Dumnezeu, caci Scriptura spune clar: “Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute, si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfrinarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, desbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infrinarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei. Daca traim prin Duhul, sa si umblam prin Duhul. Sa nu umblam dupa o slava desarta, intaratandu-ne unii pe altii, si pizmuindu-ne unii pe altii.” (Galateni 5:19-26) Si tot Scriptura ne spune ca daca vedem pe un frate pacatuind sa-i atragem atentia, si daca ne asculta il vom castiga pe fratele nostru, dar daca in repetate randuri nu ne asculta, sa ne dam seama ca de fapt nu este un adevarat credincios. In ciuda multor dezamagiri si tradari din partea acestor “credinciosi”, atunci cand ramanem uniti cu Domnul Isus Hristos prin Duhul Sfant si urmam invatatura Bibliei, El ne va trimite si adevarati credinciosi, frati in El, care sa ne ajute, sa ne mangaie, sa ne intareasca pe cale, si cu care sa ne bucuram in partasie frateasca.

2.-Un alt pericol pentru credinta noastra, desi foarte subtil la inceput, e bunastarea materiala. Bineinteles, sanatatea si puterea de-a munci, munca cinstita si succesul in aceasta, sunt daruri si binecuvantari de la Dumnezeu, si sunt de asemenea, un fel in care putem sa-L cinstim pe Dumnezeu si sa fim o binecuvantare pentru semenii nostri. Dar ce se intampla cand “ne merge bine”, atat de bine, incat vedem ca succesul sau banii nostri ne rezolva multe probleme, ne deschid usi, si asa mai departe? Cati dintre noi nu am fost tentati sa ne bizuim pe conectiile noastre umane, sau pe banii nostri, in a rezolva anumite probleme? Intr-o oarecare masura ni se pare chiar normal; dar Cuvantul lui Dumnezeu spune foarte clar si fara exceptie: “Asa vorbeste Domnul: blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijineste pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! Blestemat este omul care se increde in om” (Ieremia 17:5) Aceasta declaratie e foarte stricta deoarece bazarea pe un om, pe bani, sau pe propria persoana e de fapt mandrie, rebeliune fata de Dumnezeu. Atunci cand incercam sa traim prin forte proprii, nu ramanem in Domnul Isus Hristos, nu luam din puterea Lui, iar in timp aceasta duce la despartire de El si moarte spirituala, dupa cum ne spune chiar Domnul Isus:RamAldinaneti in Mine, si Eu voi ramanea in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti roada, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine, si in cine raman Eu, aduce multa roada; caci despartiti de Mine, nu puteti face nimic. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard. Daca ramaneti in Mine, si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.” (Ioan 15:4-7) Daca uitam sau nu vrem sa recunoastem ca puterile omenesti nu ne duc foarte departe, probabil ca Dumnezeu ne va trimite o mustrare, tocmai ca sa vedem cat de limitat si trecator e omul, si cat de nefericiti suntem atunci cand ne bazam pe propriile puteri sau pe mijloace omenesti.

3.-Cel de-al treilea pericol pentru credinta noastra, cel care da nastere indoielilor celor mai adanci si serioase, cel care ne poate usca seva credintei incet si cronic, e indoiala in privinta puterii, dreptatii si bunatatii lui Dumnezeu. Cand vedem raul din lume, nedreptatea, cruzimea si succesul celor ce le practica, cand ii vedem pe cei nenorociti si lipsiti, pe cei blanzi si fara aparare calcati in picioare, chinuiti si distrusi, ne intrebam de ce ingaduie Dumnezeu asemenea lucruri. Cand vor mosteni cei blanzi pamantul, caci acum cei violenti, cei hapsani, cei necinstiti, cei mincinosi, cei batjocoritori o duc bine, iar multi credinciosi sunt chinuiti si asupriti. Pana cand Doamne? Omul lui Dumnezeu din vechime si-a pus intrebari similare cand a scris: “Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curata. Totus, era sa mi se indoaie piciorul, si erau sa-mi alunece pasii! Caci ma uitam cu jind la cei nesocotiti, cand vedeam fericirea celor rai. Intr-adevar, nimic nu-i turbura pana la moarte, si trupul le este incarcat de grasime. N-au parte de suferintele omenesti, si nu sunt loviti ca ceilalti oameni. De aceea mandria le slujeste ca salba, si asuprirea este haina care-i inveleste….M-am gandit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda, pana ce am intrat in Sfantul locas al lui Dumnezeu, si am luat seama la soarta de la urma a celor rai. Da, Tu-i pui in locuri alunecoase, si-i arunci in prapad. Cum sunt nimiciti intr-o clipa! sunt pierduti, prapaditi printr-un sfarsit napraznic…. Insa eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mana dreapta; ma vei calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi in slava. Pe cine altul am eu in cer in afara de Tine? Si pe pamant nu-mi gasesc placerea in nimeni decat in Tine. Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca: fiindca Dumnezeu va fi pururea stanca inimii mele si partea mea de mostenire.” (Psalmul 73:1-6; 16-19; 23-26)Desi uneori, ca si unii din cei mai mari oameni ai credintei, ne intrebam de ce Dumnezeu ingaduie omenirea aceasta rea si de ce nu intervine in mod drastic, sa ne aducem aminte ca El a intervenit in mod drastic, prin jertfa de Sine, prin dragostea Sa atotiertatoare care ne-a cuprins si pe noi, si ca El inca asteapta, inca vrea ca si ceilalti oameni sa-si regrete viata traita rau, sa-si ceara iertare, si sa se intoarca la El. Dumnezeu are o indelunga rabdare pentru acesti oameni, si asa trebuie sa avem si noi ca si copii ai Sai, dar in acelasi timp trebuie sa-i avertizam ca va veni vremea cand Dumnezeu va judeca aceasta lume. ”Atunci cand va veni vremea hotarata" zice Domnul, “voi judeca fara partinire”. (Psalmul 75:2) Dumnezeu e bun. Dumnezeu e drept. Dumnezeu ne iubeste. Sa ne lasam reconectati de Domnul Isus, Viata, prin Duhul Sau Sfant, ca sa ne innoiasca seva credintei, sa ne alunge indoielile, sa ne ajute sa vedem clar, cu ochii credintei, dincolo de ceata si poluarea acestei lumi, bucuria si perfectiunea ce ne asteapta. “Inca putina, foarte putina vreme”, si “Cel ce vine va veni, si nu va zabovi”, funia ce ne tine legati de acest pamant se va rupe, si incercata si brazdata noastra credinta se va schimba intr-o frumoasa certitudine. Amin.