Isus S-a identificat mai degrabă cu omul în nevoie. Când unul din cărturari a dorit să-L urmeze, Isus l-a descurajat (sau testat) cu aceste cuvinte: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Matei 8:20). Isus a ales deliberat debarasarea de obiecte; a dus o viață simplă, fiind mai tot timpul pe drum, propovăduind Evanghelia și făcând bine celor necăjiți, mulțumit cu mese frugale și dormind învelit în manta. Isus Și-a trăit viața în văzul oamenilor, o viață transparentă, care n-avea nimic de ascuns și nimic de temut. Rarele clipe de intimitate, reculegere și rugăciune, le petrecea în părtășie cu Tatăl.
Numai un Om decis să nu posede bunuri pieritoare a putut cere altui om, „du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer”. Isus vorbea tânărului bogat despre incompatibilitatea între purtarea crucii și a altor poveri. Nimeni nu poate căra în spinare desagi doldora plini cu dolari, alături de crucea personală. Ca o concluzie plină de substanță a întâlnirii cu tânărul bogat, Isus S-a utitat în jur și, adresându-se ucenicilor, a zis, „Cât de anevoie vor intra în Împărăția lui Dumnezeu ceice au avuții!” (Marcu 10:23). Citind nedumerirea pe fețele lor, a adăugat, ”Fiilor, cât de anevoie este pentru ceice se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” Avuțiile aduc o falsă încredere, abătând privirile de la Isus înspre posesiuni materiale, care pot pecetlui în pierzare soarta unui om.
Cu camere de luat vederi instalate astăzi peste tot, secretul e tot mai greu de păstrat, iar intimitatea un lux. Existența umană-i expusă unei transparențe nedorite, care sporește suspiciunea, închiderea în sine și duplicitatea. În inima noastră știm bine că „totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care aveam a face” –
