luni, 14 decembrie 2009

Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!

. Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.
Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!” . Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii
Tu mi-ai auzit glasul:
-„Nu-Ţi astupa urechea la suspinele şi strigătele mele.”
Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate. Uitându-mă la oamenii zilelor noastre, observ tot mai mare preocupare pentru pământ și tot mai puțină preocupare de cer. Tumultul problemelor, al intereselor și preocupărilor personale și pământești ne i-a pe nesimțite și devenim robi ai pământului.
Discutând cu cineva despre revenirea Domnului Isus, a doua oară pe pământ, eveniment care va marca sfâșitul lumii acesteia și prefacerea ei în cenușă, conform Scripturii, m-a înfruntat și mi-a spus :
-”încă mai crezi așa aberații? să fim realiști… bine, se poate că nu va mai fi, dar nici chiar așa; suntem deja emancipați, Biblia e o carte veche, nimeni nu știe ce va mai fi”.
Cu toate că unii, resping realitatea revenirii Domnului Isus, acest eveniment va avea loc cu siguranță.
Cum vei fi găsit? legat de pământ, prea interesat de tine și dezinteresat de Dumnezeu, de frații tăi, de o viață curată, de slujirea lui Dumnezeu? Prea ocupat acum, pentru a fi un om al lui Dumnezeu, va fi prea târziu atunci, pentru a fi un om în împărăția lui Dumnezeu.
“Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu?” (2 Petru 3:11,12). Mai preocupat de Scriptură, de rugăciune, de relațiile cu frații, de relația personală cu Domnul, de mântuirea celor din jur și de curăția și sfințirea mea. Cum trăiești astăzi, ce fel de om ești azi și de ceea ce ești preocupat mai mult astăzi, arată cum Îl aștepți pe Domnul Isus.
La încoronarea regelui Eduard al VII – lea, regina Victoria a Angliei a spus :
-”sunt pregătită și aș vrea ca Domnul să vină în timpul vieții mele, pentru că din toată inima aștept să depun corona aceasta, la picioarele Lui și să primesc de la El cununa neprihănirii, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea”.
Tu, cum îl aștepți? Ce va fi pentru tine ziua aceea? Respingere sau răsplătire? Fiți oameni, care așteaptă sfinți și pregătiți răsplatirea și întâlnirea cu El!