In pilda semanatorului, Domnul Isus a spus: “Altii sunt cei infatisati prin samanta cazuta intre spini; acestia sunt cei ce aud Cuvantul; dar navalesc in ei grijile lumii, inselaciunea bogatiilor si poftele altor lucruri, care ineaca Cuvantul, si-l fac astfel neroditor” (Marcu 4:18-19).
Sa remarcam ca problema nu este la semanator sau la samanta, ci la pamant. Domnul Isus a spus ca ei “aud cuvantul”, asa ca vorbim despre oamenii din biserica cu idei preconcepute care ineaca fiecare verset pe care il aud, il citesc sau incearca sa-l aplice. Domnul Isus descrie acesti spini ca fiind “grijile lumii, inselaciunea bogatiilor si poftele altor lucruri”. Mai tii minte vremea cand ai spus ca locuinta in care stai acum, cariera de care te bucuri si investitiile pe care le ai acum vor face sa dispara toate grijile tale? Dar nu, cu cat ai mai mult, cu atat ai mai mult de pierdut, de protejat, de intretinut si despre ce sa te ingrijorezi.
Aceasta este “inselaciunea bogatiilor”. Daca semnificatia ta ca persoana sau sentimentul sigurantei este legat de altceva decat de relatia cu Dumnezeu, ingrijorarea va ineca viata pe care o ai in tine.
Adevarata fericire consta in increderea in Dumnezeu pentru lucrurile de care ai nevoie, stiind ca daca este un lucru bun, El se va ingriji de el, iar daca nu, El iti va da ceva mai bun.
Sunt oameni care sufleteste nu se reculeg niciodata. Fac parte din mulţimea de manevră, care se lasă manipulată de circ şi distracţie, ca să uite de ei înşişi.
Oamenii care-şi trag rădăcinile din piatră fac parte dintr-o categorie paradoxală. Sunt oameni care ştiu că au nevoie de profunzime, de sevă, dar sunt nehotărâţi, zgârciţi, superficiali, ard cu intesitate doar pe moment. Piatra nu le este temelia credinţei, ci mai degrabă uşa mormântului lor. Viaţa lor spirituală este într-o opoziţie constantă. După ce se consumă, viata îi lasă lipsiţi de curaj şi mor în afronturi şi trădări interioare. Oamenii care lasă să crească în sufletul lor, alături de cuvântul divin, şi buruienile patimilor ,sunt "acei credincioşi" ai tuturor bisericilor, oameni care se mint o viaţă întreagă că trăiesc o viaţă spirituală, ei ştiu ce au de făcut pentru a se mântui. Dar lasă alături de chemarea tainică la sfinţenie să crească şi patimile, viciile şi păcatele care, în final, acoperă sufletul şi-i dau un aspect păgân, plin de izme veninoase. Îi vezi cum se tânguiesc după Dumnezeu.
Dacă lucrează ca nişte vameşi, negustori şi hoţi, pentru viaţa aceasta trecătoare, tot astfel lucrează şi pentru mântuirea lor. Spinii sunt faptele trupului, despre care Sf. Apostol Pavel spune: slujirea idolilor (care în zilele noastre se manifestă prin atotputernicia banului), farmecele, vrăjbile, certurile, mâniile, dezbinările, pizmele, beţiile, desfrânările şi cele asemenea acestora (Col. 5, 19-21), ca minciunile, înşelăciunile, îngâmfarea, necredinţa şi altele asemenea lor, toate acestea sunt spini care înăbuşă sămânţa cea bună a vieţii curate, o împiedică să aducă roadele sale. Cât de amărât este sufletul sămănătorului al cărui ogor a rămas neroditor! Cât de întristată este inima grădinarului care-şi vede pomii pe care i-a îngrijit cu atâta gingăşie rămânând fără rod! Cât de îngrijorator şi trist este sa vezi câmpul sufletelor din biserici fără rod! Cu atât mai îndurerat este Tatăl cel ceresc, văzând atâtea suflete fără rod în grădina Sa, care este Biserica.
Noi traim printre spini fiindca nutrim o dragoste tacuta, respectabila si secreta pentru ei. Stiu. Cicatricele mele urate o pot dovedi. Fiecare sunt o amintire muta a anilor in care am stat blocat in acest hatis; periodic inca mai trebuie sa smulg cativa. Dar tu, ai spini pe care trebuie sa-i smulgi?
