marți, 8 iunie 2010

o personalitate de excepţie....

Persoana ta trebuie sa fie vesela, plina de viata si bucurie, de dinamism si vitalitate. Este aproape imposibil sa te indrepti languros sau lene catre performante. Oamenii de exceptie traiesc ca si cum ar fi asaltati de momente favorabile in fiecare zi si recunosc ca singurul lucru care nu le este suficient este timpul. Exista multi oameni in aceasta lume care au o pasiune in care cred, cunosc strategia care le-ar putea asigura succesul si valorile lor sunt in mod corect structurate, dar ei nu au vitalitatea fizica necesara pentru a realiza actiunea respectiva. Succesul este asadar inseparabil de energia fizica, intelectuala si spirituala care, corelate, ne permit sa obtinem ceea ce este cel mai bun din ceea ce ni se ofera.
Fiecare personalitate de exceptie stie ca nu este suficient sa ai resurse pentru a atinge succesul. Trebuie, de asemenea, sa utilizezi aceste resurse in cel mai eficient mod. Chiar si cele mai bune talente si ambitii au nevoie sa isi gaseasca o cale adecvata de manifestare. O usa poate fi deschisa prin distrugere sau poate fi gasita cheia care o deschide fara forta, lasand-o intacta. Pasiunea si credinta ne ajuta sa ne inaltam catre performante. Dincolo de aceasta putere, avem nevoie de o cale, de un sens inteligent si de o progresie logica.